ZTE Nubia Z40 Pro – detalii oficiale pentru primul smartphone Android cu încărcare wireless magnetică şi cameră foto cu obiectiv de 35mm

/
/
25 feb. 22
/

Se pare că sursele din China au avut dreptate şi ZTE Nubia Z40 Pro a devenit primul smartphone Android cu încărcare wireless magnetică în stilul Apple MagSafe. Premierele anunţate de acest telefon nu se opresc aici, acesta devenind şi primul telefon cu cameră foto cu obiectiv de 35mm.

ZTE Nubia Z40 Pro arată şi este un flagship veritabil, estetica şi construcţia sa fiind cu adevărat impresionante (spate cu sticlă mată şi display AMOLED cu margini curbate, rată de refresh de 144Hz şi luminozitate de până la 1000 nits). La nivel de procesor avem Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1,  până la 16 GB RAM şi până la 1 TB spaţiu de stocare. Din păcate nu avem slot pentru card microSD.

Unul dintre punctele de atracţie ale device-ului este ansamblul foto. Senzorul central de dimensiuni generoase este unul Sony IMX787 custom de 64 Megapixeli ce vine cu stabilizare optică de imagine (OIS), Pixel Binning 4 în 1 şi echivalentul unei lungimi focale de 35 mm. Alături de senzorul ultra-wide de 50 Megapixeli şi cel telephoto periscop de 8 Megapixeli, camera foto promite rezultate spectaculoase, inclusiv pe timp de noapte.

ZTE Nubia Z40 Pro dispune de o baterie de 5000 mAh ce se încarcă rapid la 80W. Există şi o ediţie specială denumită ZTE Nubia Z40 Pro Gravity, iar aceasta beneficiază de un acumulator de 4600 mAh cu încărcare pe fir la 66W şi încărcare wireless magnetică la 15W. ZTE a pregătit două accesorii de încărcare prin inducţie, un încărcator standard la priză şi unul auto.

Specificaţii complete pentru ZTE Nubia Z40 Pro:

  • display curbat AMOLED de 6.67 inch cu rezoluție 2400 x 1080 pixeli, aspect 20:9, rată de refresh de 144Hz, accelerare tactilă la 360Hz, 10-bit, acoperă 100% gama de culori DCI-P3, luminozitate de până la 1000 nits;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1 de tip octa-core dezvoltat pe 4nm, Adreno next-gen GPU, 8 / 12 / 16 GB RAM LPDDR5 și 128 / 256 / 512 GB / 1 TB spațiu de stocare UFS 3.1;
  • Android 12 cu interfaţa MyOS 12;
  • 5G NSA + SA, 4G VoLTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac/ax, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 5.2, USB Type-C, A-GPS, GPS, GLONASS și BDS, jack de 3.5 mm, scanner de amprentă în display, difuzoare stereo frontale, Hi-Fi Audio;
  • cameră principală cu senzor custom Sony IMX787 de 64 Megapixeli și f/1.6, Pixel Binning 4 în 1, OIS, detecție de fază, LED flash, 50 Megapixeli ultra-wide la 116 de grade, f/2.2, 8 Megapixeli telephoto periscop, OIS, zoom hibrid 9x, zoom optic 5x, f/3.4, filmare 8K la 24 fps, cameră frontală de 16 Megapixeli, f/2.45;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă la 80W / 4600 mAh cu încărcare rapidă la 66W şi încărcare wireless magnetică la 15W, dimensiuni de 161.93 × 72.89 × 8.46 mm mm, 199 gr greutate.

ZTE Nubia Z40 Pro va fi disponibil în China la următoarele preţuri:

  • 8 GB RAM + 128 GB spaţiu de stocare – 538 dolari;
  • 8 GB RAM + 256 GB spaţiu de stocare – 585 dolari;
  • 12 GB RAM + 256 GB spaţiu de stocare – 633 dolari;
  • 12 GB RAM + 512 GB spaţiu de stocare – 712 dolari;
  • 12 GB RAM + 256 GB spaţiu de stocare ediţia Gravity – 680 dolari;
  • 16 GB RAM + 1 TB spaţiu de stocare ediţia Gravity – 950 dolari;
  • Încărcătorul wireless magnetic la 15W – 19 dolari;
  • Încărcătorul wireless magnetic auto la 15W – 26 dolari.

Sursa: fonearena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

REDMAGIC 11S Pro – review (Cel mai puternic smartphone testat până acum! Dar cu ce preț?)

Ultimul smartphone testat și prezentat pe larg aici pe site a fost tot unul de gaming, de la aceeași companie mamă, să spunem, dar atunci a fost vorba despre un model din zona mid-range. Acum revin către voi cu cel mai puternic smartphone care mi-a ajuns până acum pe mâini, unul care, pe lângă un…

ZTE nubia Neo 5 GT – review (Răcire activă cu ventilator, Neo Triggers 5.0, iluminare RGB și funcții specifice de gaming în segmentul mid-range)

ZTE este unul dintre producătorii care cred în continuare în segmentul smartphone-urilor de gaming. Gama Neo a brandului nubia se concentrează pe zona mid-range, cu modele care încearcă să atragă prin funcții specifice telefoanelor de gaming, dar fără a afecta bugetele disponibile. Pe de altă parte, brandul distinct REDMAGIC este cel care propune unele dintre…

ZTE Nubia NaviX Ultra este primul smartphone din lume cu agent AI integrat în sistemul de operare

ZTE ne-a obişnuit să grăbească lucrurile şi cu alte ocazii, tocmai pentru a deveni primul în lume cu o anumită tehnologie, chiar dacă ea nu era încă pregătită pentru o versiune comercială.