ZUK Z1 – noi detalii despre smartphone, primele imagini şi data lansării

/
/
7 aug. 15
/

ZUK Z1 va fi primul smartphone al companiei ShenQi, o subsidiară a grupului Lenovo. Lansarea noului terminal va avea loc în data de 11 august pentru media chineză şi pe 21 august pentru media internaţională (compania a trimis deja invitaţiile de presă)

Presa ZUK Z1

Interesant este faptul că Lenovo a încheiat un parteneriat cu Elephone pentru a le promova noul brand în afara Chinei (tot ce înseamnă marketing, social media, clipuri publicitare etc.). Această decizie este una destul de curioasă, în contextul în care Lenovo este o companie uriaşă, cu potenţial imens la nivel de marketing.

Revenind la ZUK Z1, se aşteaptă ca acesta să fie un nou smartphone high-end cu un preţ situat între 250 şi 300 de dolari. De menţionat că ZUK Z1 va fi comercializat oficial şi în Europa.

ZUK Z1 2

Specificaţii complete pentru ZUK Z1:

– display IPS de 5.5 inch cu rezoluție FullHD (1920 x 1080 pixeli);

– procesor Qualcomm Snapdragon (probabil 810) pe 64 biţi, 3 GB RAM şi 64 GB spațiu de stocare;

– Android 5.1.1 Lollipop;

– dual-sim, 4G / LTE, Wi-Fi b/g/n, bluetooth, port USB Type-C, jack de 3.5 mm, A-GPS și GPS, buton multifuncţional denumit U-Touch;

– 13 Megapixeli, autofocus, LED flash, cameră frontală de 5 Megapixeli;

– baterie de peste 4000 mAh.

ZUK Z1 3

Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: Lenovo, ZUK, ZUK Z1
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Sony s-ar fi hotărât să schimbe în sfârşit estetica telefoanelor sale, doar că primele randări pentru Sony Xperia 1 VIII arată un design destul de urâţel

Sony nu mai contează de ani buni în industria smartphone-urilor şi abia dacă mai lansează 1-2 modele pe an. Vorbim mai mult de o mândrie japoneză, una care nu a permis schimbarea esteticii ani la rând.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.

HONOR 600 Lite lansat în România – mid-range cu șasiu metalic, cameră de 108 MP și baterie de 6.520 mAh

HONOR aduce în România noul HONOR 600 Lite, un smartphone care încearcă să aducă o parte din experiența seriei flagship într-un segment accesibil. Modelul mizează pe o construcție metalică unibody, pe o cameră principală de 108 MP și pe o baterie de 6.520 mAh, alături de o serie de funcții AI integrate în MagicOS 10.