Retelistica

Orange Money reprezintă intrarea operatorului telecom autohton pe piața plăților efectuate cu telefonul mobil, dar și în ce privește transferul de bani. Se discută de mult timp de această mișcare a Orange, dar uită că în cele din urmă l-au lansat comercial. 

Ce poți face cu Orange Money?

  • transfer de bani cu telefonul;
  • plata facturilor prin aplicația mobilă sau folosind meniul disponibil la *111# pentru utilizatorii ce nu dispun de un smartphone. Facturile pot fi plătite prin scanarea codului de bare sau prin introducerea codului de client, aplicația descoperă singură care este soldul de plătit fără a fi nevoie de factură;
  • reîncărcare cartele preplătite.

Cum se activează Orange Money și cum alimentezi cu bani?

  • aplicația Orange Money este disponibilă în Google Play;
  • este necesară activarea serviciului în magazinele Orange;
  • alimentarea cu numerar se poate realiza în magazinele partenere, dar și prin card cu aplicația Orange Money pe telefon sau pe site-ul OrangeMoney.ro;

Ce beneficii sunt oferite până la 15 decembrie 2016?

  • transferuri gratuite între conturile Orange Money;
  • 1 GB trafic de date oferit bonus pentru fiecare factură cu valoarea minimă de 30 lei plătită prin Orange Money;
  • bonus de 5 euro pentru prima reîncărcare PrePay;
  • bonus de 15 euro în contul Orange Money pentru orice abonament nou sau reînnoit pe 24 luni.

Vodafone are M-Pesa, Orange pornește puternic cu Orange Money, mai rămâne să vedem dacă Telekom și RCS-RDS vor aborda această piață la un moment dat. Băncile au concurență, firavă la început, dar pe termen lung s-ar putea să vadă cum operatorii telecom le fură o parte din aceste microplăți.

Telefonul mobil o să devină portofelul de mâine.

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.