Când fac lista de 5 gadgets cu preț de până în 50 lei mereu trebuie să renunț la includerea unor anumite produse pentru că trec cu puțin de pragul respectiv. Așa că acum aveți un top 10 cu produse ce au preț de sub 100 lei. Sper să descoperiți produse interesante.
1. Bec LED RGB inteligent Yeelight W3 cu Wi-Fi;
Poate fi integrat cu Google Home, SmartThings, Razer Chroma și Amazon Alexa. Lumina este colorată și poate fi setată prin aplicația dedicată pentru smartphone (iOS și Android). Există opțiunea de sincronizarea cu muzica sau jocurile. Pot fi realizate setup-uri cu mai multe becuri etc.
2. Mouse de gaming A+ G7-Kotys;
Kotys este o zeitate traco-dacică ce simbolizează fertilitatea. Sunt curios la ce s-au gândit cei de la A+ când au ales acest nume pentru mouse-ul de gaming de mai sus. Probabil, ar trebui să ai spor în jocuri astfel încât mouse-ul să-și merite renumele.
Nota 4.44 din peste 260 de evaluări mi se pare bună. M-aș feri să spună foarte bună, dar bănuiesc că feedback-ul a ținut cont și de preț, iar la puțin peste 50 lei nu poți să ai cine știe ce mega-cerințe. Are până la 4000 dpi, timp de răspuns de 1 ms, rezistă până la 5 milioane de clickuri, conexiunea USB este placată cu aur industrial, cablul magentic are 5 straturi textile + picioare de teflon spre a împiedica alunecarea accidentală.
3. SSD de 128 GB;
Nu mai aveți scuze în a schimba HDD-ul. Sunt SSD-uri no name cu feedback bun la 70 lei!
Și când spun feedback bun nu mă refer la 5, 10, 50 evaluări. Produsul de mai sus a strâns peste 200 de evaluări și nota de 4.68. Este pe SATA III și atinge viteze de până la 550 MB/s la citire și 420 MB/s la scriere, format 2.5 inci.
4. Geantă laptop A+;
Eu folosesc un rucsac OnePlus când merg la școală, de o bună perioadă de timp. Mă gândeam mai zilele trecute că aș putea trece pe o geantă, iar una precum cea de mai sus ar fi la fix. Cred că o parte din succesul său a venit pe lângă preț și de la faptul că lasă impresia că ar proteja bine laptopul de la interior. Este concepută pentru notebook-uri cu display de până la 15.6 inci.
Au ajuns routerele cu conexiune gigabit pe fir și Wi-Fi ac să coste sub 100 lei. Atinge viteze pe Wi-Fi de până la 1200 Mbps (300 Mbps pe 2.4 GHz și 867 Mbps pe 5 GHz). Are 4 antene detașabile, 3 porturi LAN gigabit și un port WAN gigabit ( 10 / 100 / 1000 Mbps).
6. Ceas digital de birou cu alarmă și afișare a temperaturii;
Am văzut un comentariu ce spunea că este prea luminos într-un spațiu întunecat. Și aici sunt review-uri bune – 4.60 din 48 de evaluări. Este un ceas pentru perete sau birou, are 2 moduri de funcționare (afișează ora sau afișează ora și temperatura în mod alternativ). Are nevoie de adaptor la 5V pentru alimentarea cu energie și baterie CR2032 pentru a ține minte ora la întreruperea curentului electric.
7. Tastatură mecanică de gaming;
Este o tastatură mecanică compactă cu switch-uri blue, alimentare pe USB, cablu cu lungime de 1.5 metri, comutatoare ce rezistă la 50 milioane clickuri, iluminare rainbow.
8. Adaptor wireless AC1300 cu MU-MIMO;
Este recomandat celor ce vor să beneficieze de viteze mai bune pe un dispozitiv ce nu are Wi-Fi ac. Nu numai că are Wi-Fi ac, dar adaptorul de mai sus atinge și viteze respectabile – 400 Mbps pe 2.4 GHz și 867 Mbps pe 5 GHz.
9. Mousepad de gaming cu iluminare;
Folosesc un mousepad precum cel de mai sus, dar fără iluminare RGB pe lateral. Cine știe, cred că la următorul model îmi cumpăr unul. Are dimensiuni generoase de 80 x 30 cm, include mai multe moduri de iluminat, iar cablul de alimentare are lungime de 1.7 metri.
Are certificare IP67 în ce privește contactul cu apa și praful. Sunt incluse 3 baterii AAA, puterea becului este de 6W, iar autonomia ajunge până la 40 de ore. Fluxul luminos bate peste 100 de metri.
Acest articol conține linkuri de afiliere, iar comenzile plasate ne pot aduce un comision de 1% din valoarea fără TVA a produsului comandat. Prețurile erau sub 100 lei la momentul în care articolul a fost publicat.