Am făcut o listă cu 10 gadgets ce consider că sunt utile în vacanțele desfășurate în vara lui 2026.
1. Boxă portabilă JBL Boombox 4 de 210W cu certificarea IP68🖱️

Este o boxă portabilă cu putere mare. JBL îl putem considera un brand cu tradiție. Compania pornit la drum în 1946, iar fondatorul său se numea James Bullough Lansing – inițialele sale au format numele companiei.
La legendarul festival Woodstock, sonorizarea ce trebuia să fie concepută pentru 50.000 de persoane și a fost suficientă pentru de peste 10 ori mai mulți participanți a fost asigurată cu difuzoare JBL. Turnurile masive de peste 20 de metri aveau difuzoare de la compania americană. Din 1969 face parte din Harman International, ce la rândul său în 2017 a intrat în portofoliul Samsung.
JBL Boombox 4 are deja recenzii apreciative, iar cei 210W sunt livrați de către două woofere mai mari, două tweetere și trei radiatoare pasive. Autonomia ajunge până la 34 de ore (28 ore + JBL Playtime Boost ce adaugă până la 6 ore).
Are certificarea IP68 în ce privește contactul cu apa și praful. O poți folosi la piscină sau la plajă, în vârf de munte etc. Au poziționat un buton denumit Bass Boost ce activează modul Deep Bass.
Dacă căutați o boxă mai ieftină și compactă, JBL Go 5 ar putea fi soluția ideală (bluetooth 6.0, autonomie de 10 ore și evaluare 4.75 / 5 din 8 review-uri.
2. Cameră video sport DJI Osmo Nano ce filmează 4K / 60 fps și 128 GB stocare 🖱️

Am cumpărat de curând un DJI Pocket 4 și un DJI Osmo Nano. Pocket 4 l-am folosit puțin, iar Osmo Nano încep a-l folosi din această lună. Abia aștept să-l iau în vacanța din Kefalonia (știați că aici este una dintre cele mai frumoase plaje din lume – mă refer la Myrtos Beach, apa are o nuanță de albastru-turcoaz și contrastează cu pietricelele albe de la mal, bucăți rotunjite de marmură de altfel).
DJI Osmo Nano are mai multe accesorii ce-i extind funcționalitatea în pachet (suport pentru șapcă, carcasă protecție pentru cameră, dock atașabil cu ecran și baterie suplimentară, lanț cu prindere magnetică pentru cei ce doresc a poziționa camera pe piept, suport cu prindere tip ventuză).
Nu trebuie să vă faceți griji pentru microSD. Are 128 GB preinstalați. Este criticată pentru că se supraîncălzește la filmarea 4K / 60 fps în regim de peste 15 – 20 minute. Nu a fost concepută pentru asta, ci mai degrabă să tragi cadre de maxim câteva minute din unghiuri ce în mod normal ar fi mai greu abordabile.
3. DJI Neo 2 Fly More Combo 🖱️

Am fost utilizator de DJI Neo, de fapt și acum mai este pe aici prin birou. I-am cumpărat și o baterie suplimentară și m-a atras la vremea respectivă pentru că o poți controla fără smartphone sau ecran dedicat. Are mai multe butoane și selectezi ce-ți dorești să facă.
DJI Neo 2 face un mare pas în față. Include un sistem de viziune monoculară omndirecțională ce se bazează pe senzori infraroșu la bază și cu senzor LiDAR frontal vs lipsă orice astfel de sistem la DJI Neo. Aș nota și faptul că a crescut în greutate de la 135 gr. la 151 gr. sau 160 gr. cu modulu opțional DJI Neo 2 Digital Transceiver montat.
Stabilizarea se face pe 2 axe vs o singură ax, iar ca și înregistrare video face pasul spre 4K / 60 fps vs 4K / 30 fps. Rezistența la vânt urcă de la 4 la 5, iar stocarea internă de la 22 GB la 49 GB.
Alegi DJI Neo 2 pentru dimensiunile cu adevărat compacte, pentru cât de ușor este de folosit, dar și pentru rezultatele oferite. Am folosit DJI Neo în vacanța din 2025 în Corfu, iar cadrele trase sunt cu adevărat spectaculoase (cel puțin pentru mine).
4. Samsung Galaxy Buds4 Pro 🖱️

Am trecut de la Buds2 Pro spre Buds4 Pro și le-am conectat cu S25 Ultra și de câteva săptămâni cu S26 Ultra. Funcționează impecabil, iar dacă ar fi un element care să-l evidențiez ar fi bass-ul, dar și partea de ANC – una dintre cele mai bune din piață.
Samsung se numără printre companiile ce joacă un rol cheie în piața de căști true wireless in-ear. Buds 4 Pro va primi un review complet în perioada imediat următoare. Le găsiți în două variante de culoare: alb și negru.
În Q3 2025, piața de căști TWS era împărțită după cum urmează:
- Apple – 18.9 milioane căști TWS livrate, cotă de 20% și scădere de 4% față de aceeași perioadă din 2024;
- Xiaomi – 8.6 milioane unități livrate, cotă de piață de 9% și creștere de 24% față de Q3 2024;
- Samsung – 7 milioane unități livrate, cotă de piață de 8% și scădere de 16% față de Q3 2024;
- boAt – 6.7 milioane unități livrate, cotă de poață de 7% și scădere de 11% față de aceeași perioadă din 2024;
- Huawei – 5 milioane unități livrate, cotă de piață de 5% și creștere de 35%.
Ceilalți – 46.4 milioane unități livrate, iar totalul se ridică la peste 92 milioane unități.
5. Stație de alimentare portabilă Anker Solix C800X cu două lanterne de camping incluse 🖱️

Anker și-a diversificat portofoliul de produse, mai ales că fondatorul companiei nu vede bine piața de baterii externe. Cu siguranță nu se referă la stațiile de alimentare precum cea de mai sus, una excelentă de luat în camping etc. Are 768Wh, 1200W, 8 porturi, lumină LED, dar și două lanterne pentru camping cu spațiu dedicat în partea superioară. Puteți încărca bateria și de la soare, iar recomandate sunt panourile ANKER Solix. Există și posibilitatea de a folosi bateria în rol de UPS ad-hoc.
Produse pe care le puteți alimenta de la stația Anker:
- smartphone de 48.7 ori;
- aparat de cafea 1.9 ore;
- compresor de aer 5,4 ore;
- gratar electric 0,6 ore;
- toaster 0,8 ore;
- boxa de 17 ori;
- pompa de aer 14,8 ore;
- patura incalzita 11,8 ore;
- drona de 15.3 ori;
- camera foto de 45.8 ori;
- radio de 114 ori
Cântărește 371 x 205 x 250 mm și cântărește 10.5 kg.
Anker a crescut de la venituri de 380 milioane dolari în 2016 spre 4.2 miliarde dolari în 2025. Diversificarea portofoliului de produse a dus la o creștere susținută, iar strategia Anker aș spune că s-a dovedit a fi câștigătoare.
Puteți alege o baterie Anker de 25000 mAh cu încărcare la 165W și cablu USB-C retractabil.
6. Memorie USB Kingston de 256 GB pe USB Type-C 3.2 – evaluare 4.08 / 5 din 73 de review-uri, excelent spre a muta din fotografiile și clipurile video ce se adună în vacanță pe smartphone etc;
7. Pistol cu apă, rezervor de 600 ml și baterie de 1200 mAh – evaluare 4.63 / 5 din 19 review-uri;
8. Ventilator portabil 4-in-1 de birou – evaluare 4.48 / 5 din 86 de review-uri;
9. SUP Placă Aquamarina Glow cu dimensiuni de 315 x 79 x 15 cm și greutate maximă de 140 kg – rdicere de 25% în campania Multi-Deals (valabilă la momentul în care articolul a fost publicat);
10. Mască de snorkeling 180 grade cu sistem de respirație uscat anti-aburire și prindere cameră video.
Acest articol conține linkuri de afiliere, iar comenzile plasate ne pot aduce un comision din valoarea fără TVA a produsului comandat.