Samsung este lider în tehnologie, iar din această poziție este capabil să facă studii de piață, să descopere tendințele din domeniu, dar mai ales și-a asumat rolul de a educa spre o utilizare responsabilă a tehnologiei. 

Innovation Report 2021 are șase capitole:

🔵 Noul Normal;

🔵 Tehnologiile Viitorului;

🔵 Trenduri Populare;

🔵 Sustenabilitate;

🔵 Responsabilitate Digitală;

🔵 Femei în Tech. 

Am extras 15 date interesante din Innovation Report 2021 – powered by Samsung: 

1️⃣ Sectorul de e-commerce românesc a atins pragul de 5.6 miliarde euro la finele anului 2020, creștere de 30% față de 2019 potrivit Asociației Române a Magazinelor Online. De mare interes s-au bucurat produsele IT de birou, produse din categoria casă și grădină. Căutările pentru jocuri au crescut cu 32%, pentru electronice cu 28%, pentru mâncare și băutură cu 27% și pentru hobby-uri cu 25%. Piața globală de e-commerce a ajuns la 4.3 trilioane dolari – date oferite de Statista (creștere de 28% pe fondul pandemiei). 

2️⃣Piața de realitate virtuală a fost evaluată la 15.81 miliarde dolari în 2020 și se așteaptă o creștere de 18% din 2021 și până în 2028 conform Gran View Research. AR și VR-ul sunt tehnologiile viitorului. 

3️⃣30% dintre români au auzit despre tehnologia 5G, într-un studiu Samsung făcut în septembrie 2020. Creștere de 6 procente față de studiul similar făcut în 2019. Procentul celor care nu au auzit nimic despre 5G a scăzut de la 9% în 2019 la 3% în 2020. Principalul atu este văzut în viteza crescută la internet (55%). 

„Fiecare dintre noi contribuie, într-o proporție mai mică sau mai mare, la crearea unui viitor comun, un viitor care să ofere siguranță, flexibilitate și infinite posibilități de exprimare personală. Cred cu tărie că viziunea și misiunea Samsung urmează întocmai acest considerent ― an de an ne străduim să aducem pe piață produse și tehnologii inovatoare, din ce în ce mai performante și mai ancorate în realitatea zilelor noastre, facilitând experiențe variate și puternic conectate”, afirmă Tiberiu Dobre – director al diviziei de Mobile Samsung România și Bulgaria

Primele branduri asociate cu 5G în țara noastră sunt Samsung, Apple și Huawei. 

4️⃣48% din cei 8 milioane români ce sunt pasionați de gaming fac parte din publicul feminin. Mi se pare o surpriză (numărul celor pasionați de gaming, dar și ponderea femeilor în mix);

5️⃣ Samsung a redus consumul anual de energie cu 42% (2019 vs 2008 – prin intermediul unor tehnologii precum compresoare cu grad ridicat de eficiență pentru frigidere, schimbătoare sustenabile de căldură pentru aparatele de aer condiționat). 

6️⃣Cyberbullying-ul afectează 4 / 5 adolescenți cu vârsta sub 18 ani. (Printre elementele folosite ca arme în online: înfățișarea, felul în care se îmbracă etc – studiu derulat de către Bitdefender). 

7️⃣27.3% este ponderea persoanelor de sex feminin în companiile de IT și tech – valoarea avansată într-un studiu Eurostat. 

„Egalitatea de gen în lumea tehnologiei reprezintă, chiar și în 2021, un subiect care trebuie tratat cu atenție și sprijinit. Cred însă că ne aflăm pe un trend pozitiv și că nivelurile de egalitate între sexe s-au îmbunătățit în organizații, cu atât mai mult cât și brandurile își asumă, curajos, să sprijine sexul feminin”, afirmă Simona Panait – director de Marketing Samsung România și Bulgaria.

8️⃣ România este în coada clasamentului la munca la domiciliu – 2.5% din persoanele angajate într-un studiu al Uniunii Europene. Doar Bulgaria se află în spatele nostru cu 1.2% vs Finlanda ce este lider cu 25.1%, Luxemburg – 23.1%, Austria – 18.1%, Olanda – 17.18%. 97.6% din angajați ar dori să muncească de la distanță.

9️⃣ 84 de milioane de PC-uri au fost livrate în primele 6 luni din 2021 la nivel global potrivit IDC, creștere de 55% față de aceeași perioadă din 2020. În primele 2 luni din 2021: creșterea în domeniul produselor IT pentru România a fost de 73%, iar pentru echipamente de birou – valoarea vânzărilor a crescut cu 51.3% față de aceeași perioadă din 2020. 

🔟 Glovo estimează o creștere pe piața livrărilor de mâncare din România, de la 150 milioane euro în 2019 la 650 – 700 milioane euro în 2021. 

1️⃣1️⃣ Samsung are 90% din piața de smartphone-uri pliabile în 2021 într-un studiu desfășurat de către Display Supply Chain Consultants (creștere a pieței la 5.5 milioane dispozitive pliabile de la 2.3 milioane în 2020). Piața românească de smartphone-uri pliabile era evaluată în România la  2 milioane euro, iar 95% era market share-ul Samsung. 

1️⃣2️⃣ Rata de penetrare a conexiunilor active de internet mobil în România este de 106% (20.4 milioane conexiuni și 13.5 milioane /  70% pe 4G și 5G). Consumul de date a crescut de la 2.8 GB / lună în 2018 la 5 GB / lună în 2020. Datele sunt preluate de la ANCOM. 

1️⃣3️⃣ Piața globală a senzorilor pentru IoT este așteptată să crească cu 42% anual până în 2023 – valoare de 40 miliarde dolari potrivit Market Research Future. 

„Concepte precum Smart Home sau Smarter Living reprezintă acum o realitate din ce în ce mai clară pentru fiecare dintre noi, iar investițiile făcute de Samsung în mod constant în inovație ne permit să ținem pasul cu noile schimbări de paradigmă”, declară Victor Armășelu – director al diviziei de Consumer Electronics Samsung România și Bulgaria. 

1️⃣4️⃣ Facebook este cea mai utilizată platformă de social media în România – în special utilizat de către cei cu vârsta de peste 55 ani. Tinerii cu vârste între 18 – 34 ani sunt pe platforme precum Instagram, TikTok și Snapchat.

1️⃣5️⃣ La lansarea noii generații de televizoare neo QLED din 2021, Samsung a decis să susțină Asociația Mai Mult Verde și au plantat 500 de copaci în județul Giurgiu. Astfel a apărut prima pădure NeoQLED (o inițiativă ce m-aș bucura să fie reeditată).

Mai multe detalii despre Innovation Report puteți afla pe pagina dedicată. Aveți și o suită întreagă de materiale video pe tema Innovation Report 2021.

Acest articol este susținut de către Samsung. Conținutul aparține strict autorului. 

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.