8 ani de la lansarea primului iPhone

/
/
10 ian. 15
/

Pe 9 ianuarie 2007 a fost prezentat primul iPhone și a debutat în stocurile magazinelor de la sfârșitul lui iunie 2007.  Steve Jobs a urcat pe scenă și a realizat una dintre prezentările sale memorabile.

Apropo, la momentul respectiv nu exista niciun telefon cu Android. Google lucra la dezvoltarea soft-ului și abia în 2008 era lansat HTC Dream. BlackBerry, Nokia și Microsoft au tratat lansarea iPhone în mod superficial. În primul rând nu și-au dat seama că se deschide era telefonelor cu display tactil și nu au fost capabili să înțeleagă importanța unui software ușor de înțeles, touch friendly, magazin de aplicații cu deschidere către lumea dezvoltatorilor.

Și uite că în 2015, Microsoft, Nokia și BlackBerry nu mai contează cu adevărat în market share-ul vânzărilor sau al cotelor de piață la nivel de sistem de operare.

Steve Jobs a reușit să formeze o echipă în jurul său și împreună au livrat un produs care se afla înaintea timpului său. Google aș spune că a învățat repede și Android a devenit rivalul direct al iOS & iPhone. Mă rog, Google a achiziționat Android Inc. în 2005, iar dezvoltarea sistemului său de operare mobil se afla în linie dreaptă pe când Steve Jobs prezenta smartphone-ul Apple.

Specificațiile primului iPhone:

– display de 3.5 inch cu rezoluție 320×480 pixeli;

– procesor single core la 412 MHz, PowerVR MBX GPU, 4 / 8 / 16 GB spațiu de stocare;

– iOS;

– 2G, Wi-Fi b/g, bluetooth 2.0, jack de 3.5 mm;

– 2 Megapixeli, fără cameră frontală;

– 135 gr. și 11.6 mm grosime.

S-a vândut în 1 milion de unități în 74 de zile de la momentul în care a debutat comercial / sursa. Apple a crescut atât de tare că acum vinde milioane de unități în primele 3 zile.

Înainte de a vă lăsa cu clipul în care Steve prezintă iPhone-ul vă reamintesc că iPhone-ul ajută Apple în a obține titlul de cea mai valoroasă companie la scară globală – 700 miliarde dolari.

Lansarea primului iPhone:

httpvh://youtu.be/9hUIxyE2Ns8

Credit foto
Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: iphone, steve jobs
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.

Cele mai bune oferte la telefoane mobile HONOR în luna cu Black Friday 2026 – Altex, eMAG, Orange și Vodafone

HONOR a adus mai multe telefoane mobile la ofertă, iar detaliile aveți în rândurile următoare. Sunt produse din categorii diverse, de la vârful de gamă Honor Magic 8 Pro și până la entry level-ul Honor Magic M8 Lite.