Samsung Galaxy S5 și LG G3 vor primi Android 5.0 Lollipop în decembrie

/
/
24 oct. 14
/

Orice proprietar de smartphone cu Android își dorește să dispună de ultima versiune de software. Cu atât mai mult deținătorii de flagship-uri. Dacă Motorola, HTC și Sony și-au prezentat deja planurile de update la Android 5.0 Lollipop, nu același lucru îl pot spune cei de la Smasung și LG.

Se pare că LG a făcut totuși promisiuni în acest sens utilizatorilor de G3 din Olanda și Belgia. Aceștia se vor putea bucura de noutațile aduse de Android 5.0 Lollipop cel mai târziu până la sfârșitul anului.

La fel s-ar putea întâmpla și pentru deținătorii de Samsung Galaxy S5. Anumite surse au confirmat că ultima versiune de Android va fi disponibilă în luna decembrie. Inițial, zvonurile anunțau update-ul pentru noiembrie.

Dacă aceste promisiuni vor deveni realitate, flagship-urile celor doi producători coreeni vor primi Android 5.0 Lollipop după numai trei luni de la lansarea acestui sistem de operare.

Sursa : Phonearena.com
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Producătorii de telefoane inteligente au redus dramatic ritmul de lansare a modelelor noi (în S1 din 2026 avem cu 35% mai puţine noutăţi decât în S1 din 2024)

Nu este un secret pentru nimeni că producătorii de telefoane inteligente au rărit numărul lansărilor, acest lucru se vede cu ochiul liber şi în România (oferta de modele noi este din ce în ce mai limitată).

Elanul brandurilor secundare a apus (după realme şi OnePlus, un alt mare nume ar putea ieşi în curând de pe piaţa de smartphone-uri)

În urmă cu ceva ani, cei mai mari producători chinezi de smartphone-uri s-au luat unul după altul şi au lansat branduri secundare, unele care de obicei veneau cu un raport calitate-preţ de tipul best buy (Oppo cu realme sau chiar OnePlus, Xiaomi cu Poco sau Redmi, Vivo cu iQOO şi tot aşa).

Samsung a confirmat evenimentul Unpacked din 22 iulie – ce știm despre Galaxy Z Fold8, Z Fold8 Ultra și Z Flip8

Am primit confirmarea oficială legată de evenimentul Unpacked din 22 iulie, data la care vor fi prezentate oficial Z Fold8, Z Fold8 Ultra și Z Flip8 - cel puțin conform zvonurilor de până acum.