Cel mai ieftin Samsung Galaxy S6 va costa 749 euro [zvon]

/
/
3 feb. 15
/

Unul dintre cele mai aşteptate telefoane ale anului este Samsung Galaxy S6. Toate informaţiile apărute până acum afirmă că acest device va fi lansat în cadrul MWC Barcelona 2015, adică în aproximativ 1 lună.

Dacă despre design sau specificaţii hardware au apărut zeci de informaţii mai mult sau mai puţin adevărate, acum avem şi primele informaţii despre preţurile de comercializare pe care le va practica compania cu sediul în Coreea de Sud. Îmbucurător este faptul că Samsung Galaxy S6 va dispune de memorii interne de 32/64/128 GB, deci vom scăpa în sfârşit de insuficienta memorie de 16 GB.

Din păcate, preţurile de pornire pentru noul smartphone Samsung nu vor fi deloc mici:

  • Samsung Galaxy S6 32 GB: 749 euro
  • Samsung Galaxy S6 64 GB: 849 euro
  • Samsung Galaxy S6 128 GB: 949 euro

Aceste preţuri vor fi cele practicate de către Samsung. Acestea nu includ adaosurile retailerilor locali. Din această cauză există riscul ca Samsung Galaxy S6 versiunea cu 32 GB să ajungă prima oară în România la preţuri de peste 3.800 – 4.000 lei.

Tot în cadrul MWC Barcelona 2015 se pare că va fi lansat şi smartphone-ul Samsung Galaxy S Edge. Acesta va fi şi mai scump decât S6, având un preţ de pornire de 849 euro în varianta cu 32 GB.

  • Samsung Galaxy S Edge 32 GB: 849 euro
  • Samsung Galaxy S Edge 64 GB: 949 euro
  • Samsung Galaxy S Edge 128 GB: 1049 euro

La o scurtă estimare, Samsung Galaxy S Edge poate ajunge în România la preţuri începând de la 4.200 lei.

Nu ştiu cum vi se par aceste cifre, însă personal dacă aş avea aceşti bani mi-aş căuta o combinaţie smartphone-tabletă poate la fel de puternice precum Samsung Galaxy S6 sau Samsung Galaxy S Edge.

PS: Device-ul prezentat în poza articolului este un simplu concept.

Sursa: androidpit.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung a confirmat evenimentul Unpacked din 22 iulie – ce știm despre Galaxy Z Fold8, Z Fold8 Ultra și Z Flip8

Am primit confirmarea oficială legată de evenimentul Unpacked din 22 iulie, data la care vor fi prezentate oficial Z Fold8, Z Fold8 Ultra și Z Flip8 - cel puțin conform zvonurilor de până acum.

Când se lansează seria Google Pixel 11 și ce știm până acum la nivel de specificații și preț

Inițial se credea că seria Pixel 11 de la Google va fi lansată pe 11 august, dar înțeleg că invitația trimisă anunță un eveniment pe data de 12 august 2026.

Honor Magic V6 sau cum arată un competitor pentru Samsung Galaxy Z Fold8 Ultra și viitorul iPhone pliabil (oferta din România…, 11.499 lei și voucher de 1500 lei la debut)

Honor lansează cel mai nou pliabil al său în țara noastră. Honor Magic V6 are specificații de top, dar și un preț pe măsură, preț pe care mă aștept să-l vedem și în cazul Z Fold8 Ultra sau la iPhone-ul pliabil etc.