Samsung Gear S2 – smartwatch cu design circular şi interfaţă intuitivă

/
/
1 sept. 15
/

Samsung va prezenta în cadrul IFA Berlin 2015 un nou smartwatch denumit Samsung Gear S2. Acesta a fost dezvăluit astăzi de către compania sud-coreeană, iar conform declaraţiilor acestora noul device are “un design circular, specificatii tehnice avansate şi o interfaţă intuitivă. Cadranul rotativ existent pe Samsung Gear S2, împreună cu butoanele Home și Back, le oferă utilizatorilor o modalitate mai rapidă, exactă și confortabilă de acces la notificări și aplicații”.

Smartwatch-ul va fi lansat în două versiuni: Samsung Gear S2 şi Samsung Gear S2 Clasic. Prima versiune aduce un design minimal şi modern, în timp ce varianta clasică este potrivită pentru cei aflaţi în căutarea unui terminal cu design atemporal şi funcţii multiple. Samsung Gear S2 va ţine utilizatorii în permanenţă conectaţi la reţelele de socializare şi e-mailuri, dar în acelaşi timp va oferi noi funcţii fitness pentru cei cu o viaţă activă.

Noul smartwatch are o grosime de doar 11.4 mm, display Circular Super AMOLED de 1.2 inci şi un procesor dual-core. Terminalul va avea şi o versiune cu conectivitate 3G ce va putea funcţiona independent de telefon. Samsung Gear S2 va fi disponibil în două variante: carcasă și brățară gri sau carcasă argintie și brățară albă, în timp ce Samsung Gear S2 Clasic va utiliza o carcasă neagră și brățară de piele.

Samsung Gear S2 4

Specificaţii complete pentru Samsung Gear S2:

– display Circular Super AMOLED de 1.2 inci cu rezoluţie de 360 x 360 pixeli şi o densitate a pixelilor de 302 ppi;

– procesor dual-core tactat la 1.0 GHz, 512 MB memorie RAM şi 4 GB memorie internă;

– Tizen OS;

– versiune cu 3G, conectivitate bluetooth 4.1, Wi-Fi: 802.11 b/g/n, port microUSB, NFC, certificare IP68 ce atestă rezistenţa la apă şi praf;

– baterie de 250/300 mAh cu încărcare wireless, 11.4 mm / 13.4 mm grosime.

În teorie şi randări noul smartwatch arată foarte bine. Rămâne totuşi de vâzut preţul de achiziţie pe care personal nu îl văd mai mic de 250 – 300 euro. Oare va merita această sumă? Rămâne de văzut.

Samsung Gear S2 3

 

 

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Huawei lansează în România noul Watch D3, iar noi avem un cod exclusiv de reducere de -200 lei

Huawei a lansat astăzi comercial noul ceas inteligent Watch D3, cu cele mai avansate măsurători și monitorizări de sănătate din gamă. Avem deja un review scris explicit, în același articol este integrată și o prezentare video, așa că voi trece rapid peste tot ce ține de specificații și caracteristici. Mult mai important mi s-a părut…

Huawei Watch D3 – review (Dispozitiv medical avansat camuflat într-un smartwatch elegant) 

Gama de smartwatch-uri Huawei se extinde constant, fiind introduse, pe lângă seria Watch GT 7 și Watch GT 7 Pro, și modelele Watch 6 și WWatch 6 Pro, precum și Watch D3, așa cum v-am anunțat încă de la început de septembrie 2026. Astăzi vedem cum se prezintă la raport cel mai performant smartwatch în…

De ce Samsung Galaxy S26 FE este best-buy pe segmentul premium de telefoane mobile în 2026?

FE-ul sau Fan Edition aș spune că de la prima generație a fost un telefon mobil atractiv prin prisma raportului preț / specificații. Primești elemente specifice unui telefon din seria Galaxy S, dar la un preț ceva mai bun.