LeEco Le Pro 3 – imagini cu primul smartphone din lume ce va utiliza 8 GB RAM

/
/
16 sept. 16
/

LeEco Le Pro 3 va fi lansat oficial pe 21 septembrie, însă până la această oră au fost divulgate suficiente informaţii pentru a ne face o idee cum va arăta primul smartphone din lume care va avea şi o versiune cu 8 GB RAM.

Noul terminal LeEco va avea specificaţii hardware de invidiat, dar şi preţuri pe măsură. Se pare că vor exista două variante cu diferenţe considerabile la capitolul specificaţii. Cel mai ieftin model va dispune de un display de 5.5 inci cu rezoluţie FullHD, procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 821, 6 GB RAM, 64 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 16 megapixeli, cameră frontală de 8 megapixeli şi o baterie de 4070 mAh.

Versiunea de top va fi o adevărată bestie pentru a doua parte a anului 2016: display de 5.7 inci cu rezoluţie 2K, procesor Qualcomm Snapdragon 821, 8 GB RAM, 256 GB spaţiu de stocare, cameră foto duală de 13 megapixeli, cameră frontală de 16 megapixeli şi o baterie de 5000 mAh. Trebuie să recunoaştem că la capitolul hardware nu are rival.

leeco-le-pro-3-2

LeEco Le Pro 3 are parte şi de o “scăpare” vizuală. Se pare că un actor chinez a primit o unitate de test, iar acesta “s-a gândit” să posteze pe o reţea de socializare două fotografii cu device-ul. Din poze observăm un telefon metalic 100%, cu un aspect clasic LeEco şi scanner de amprente poziţionat sub camera foto.

La capitolul preţuri nu există informaţii clare, însă se pare că varianta de bază va costa undeva la 400 dolari, în timp ce versiunea de top va depăşi uşor suma de 500 dolari.

Sursa: gizmochina.com
Categorii: Smartphone
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Smartphone-urile pliabile se devalorizează extrem de repede, se pierd în medie aproape 1000 de dolari după doar 12 luni de la achiziţie

Smartphone-urile pliabile câştigă teren an de an, însă cu viteza melcului, acest segment de piaţa nefiind un campion atunci când vorbim de volume mari. În contextul actual al exploziei în materie de costuri de producţie, eu zic că sunt şanse mari ca în trimestrele următoare să asistăm la o încetinere sau chiar la o stagnare…

Un mare producător de smartphone-uri şochează şi pregăteşte primul pliabil premium tip fold cu preţ de sub 1000 de euro în Europa (iată cum ţine în control costurile uriaşe de fabricaţie)

Piaţa smartphone-urilor pliabile începe să crească atât ca volum, cât şi ca importanţă, astfel că din ce în ce mai mulţi producători îşi vor face mai activ simţită prezenţa pe această nişă. Din păcate preţurile sunt unele destul de generoase, iar costurile mari de producţie nu ajută deloc în această direcţie.

Noile Samsung Galaxy Z Fold 8, Z Fold 8 Ultra şi Z Flip 8 ajung în oferta Digi Mobil (iată cât costă şi care este sistemul de rate disponibil)

Samsung a lansat oficial săptămâna aceasta trei noi smartphone-uri, toate din categoria pliabile. Le-am prezentat pe larg în trei articole separate astfel: