BlackBerry Mercury va fi prezentat pe 25 februarie la Barcelona

/
/
11 feb. 17
/

Probabil că mulți dintre cititorii site-ului nostru știu că cel mai mare târg de tehnologie mobilă din Europa se desfășoară an de an în Barcelona. În 2017, MWC își va deschide porțile în data de 27 februarie.

Despre BlackBerry Mercury am aflat câteva vești încă din primele zile ale anului curent, iar acum avem confirmarea datei la care va fi prezentat. Într-o imagine ”scăpată” pe internet, vedem noul dispozitiv alături de data de 25.02.2017 și locația Barcelona. Asta înseamnă că smartphone-ul va fi dezvăluit cu două zile înainte de începerea MWC 2017, într-un eveniment dedicat.

Dacă inițial erau zvonuri cum că procesorul din spatele lui BlackBerry Mercury va fi Snapdragon 821, acum se vorbește tot mai mult despre chipset-ul Qualcomm Snapdragon 625, unul ce se găsește în special pe terminale mid-range. Alături de acesta vor lucra acceleratorul grafic Adreno 506 și 3 GB de memorie RAM.

Ecranul va fi unul de 4.5 inch cu raport de 4:3 și, cel mai probabil, cu rezoluție Full HD 1080p. Camera principală se pare că va fi de 18 Megapixeli, iar cea fronatală va folosi un senzor de 8 Megapixeli. Energia necesară funcționării va fi stocată într-un acumulator cu capacitate de 3400 mAh.

Butonul de spațiu al tastaturii QWERTY va integra și un senzor de amprentă, iar portul fizic de comunicație va fi unul de tip USB Type-C.

După cum se poate vedea și în imaginea de mai jos, sistemul de operare va fi Android, cu o tușă de personalizare din partea companiei canadiene, alături de câteva softuri exclusive, unele ce țin de partea de securitate.

BlackBerry Mercury

Acestea sunt informațiile pe care le avem la ora actuală, pe 25 februarie urmează ca multe dintre ele să fie confirmate. De asemena, vom afla și denumirea oficială a acestui nou smartphone BlackBerry, căci Mercury este foarte probail doar un nume de cod și nu cel comercial. Așteptăm să vedem și prețul recomandat, care va decide în mare măsură succesul comercial.

Sursa: PhoneArena.com
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Sony s-ar fi hotărât să schimbe în sfârşit estetica telefoanelor sale, doar că primele randări pentru Sony Xperia 1 VIII arată un design destul de urâţel

Sony nu mai contează de ani buni în industria smartphone-urilor şi abia dacă mai lansează 1-2 modele pe an. Vorbim mai mult de o mândrie japoneză, una care nu a permis schimbarea esteticii ani la rând.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.

HONOR 600 Lite lansat în România – mid-range cu șasiu metalic, cameră de 108 MP și baterie de 6.520 mAh

HONOR aduce în România noul HONOR 600 Lite, un smartphone care încearcă să aducă o parte din experiența seriei flagship într-un segment accesibil. Modelul mizează pe o construcție metalică unibody, pe o cameră principală de 108 MP și pe o baterie de 6.520 mAh, alături de o serie de funcții AI integrate în MagicOS 10.