Oppo R9s – primele impresii la MWC Barcelona 2017

/
/
1 mart. 17
/

Nu am găsit standul Oppo la MWC Barcelona 2017, dar pe R9s l-am regăsit alături de alte smartphone-uri în spațiul de expoziție al Qualcomm. Oppo R9 și R9 Plus au fost printre cele mai vândute telefoane mobile din China, pe 2016. R9s și R9s Plus au fost anunțate pe sfârșit de 2016. 

Nu există informații cum că Oppo s-ar pregăti să le importe și în alte piețe, pe lângă China. Ar fi o mutare logică dacă vor să depășească pragul a 100 milioane unități pe anul în curs.

Specificații Oppo R9s;

  • display AMOLED de 5.5 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, 401 ppi și raport display / corp de 73.4%;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 625 de tip octa-core cu 8 x ARM Cortex-A53 la 2.0 GHz, 4 GB RAM, 64 GB spațiu de stocare și slot combo (dual-sim sau single sim + slot pentru cardurile microSD de până la 256 GB);
  • Color OS bazat pe Android 6.0 Marshmallow;
  • 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, bluetooth 4.0, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS, cititor de amprentă în partea frontală;
  • 16 Megapixeli cu f/1.7, detecție de fază, LED flash, filmează la 2160p cu 30 fps, cameră frontală de 16 Megapixeli cu f/2.0;
  • baterie de 3010 mAh, 145 gr. și 6.6 mm grosime.

Oppo R9s – primele impresii;

httpvh://youtu.be/iZxlKAgBmkY

Din Oppo a derivat și startup-ul OnePlus, iar în ce privește calitatea fabricației îi consider un fel de HTC al smartphone-urilor chinezești, HTC în vremurile sale bune când impresiona prin designul și atenția la detalii – HTC One M7, One M8 etc. Îl simți imediat că a fost fabricat ca să impresioneze, fără rabat din acest punct de vedere. Totuși, similaritățile la nivel de interfață grafică, dar și de design cu iPhone și respectiv iOS-ul le-aș considera izbitoare.

Aici cred că stă o parte din rețeta câștigătoare a vivo și Oppo, smartphone-uri ce seamnă cu iPhone-ul, dar cu specificații superioare în anumite elemente-cheie și cu preț situat 20 – 30% – 40% mai jos. Apropo, Oppo R9s costă în jur de 470 dolari în shop-urile online chinezești ce livrează în România, nu-i deloc ieftin.

Interfața Color OS atrage printr-o grafică lejeră, fără a fi supraglomerată, puține aplicații preinstalate. Ei nu copiază iOS-ul la scară ca vivo, notificările și setările rapide se accesează în stilul clasic de Android. Setările par a fi grupate într-un mod ușor de parcurs, fără multe pagini ascunse ce necesită a fi descoperite în timp.

Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: MWC 2017, Oppo, Oppo R9s
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

ZTE nubia Neo 5 GT – review (Răcire activă cu ventilator, Neo Triggers 5.0, iluminare RGB și funcții specifice de gaming în segmentul mid-range)

ZTE este unul dintre producătorii care cred în continuare în segmentul smartphone-urilor de gaming. Gama Neo a brandului nubia se concentrează pe zona mid-range, cu modele care încearcă să atragă prin funcții specifice telefoanelor de gaming, dar fără a afecta bugetele disponibile. Pe de altă parte, brandul distinct REDMAGIC este cel care propune unele dintre…

OPPO A7 Pro Max sau cât cântărește și ce grosime are un smartphone cu baterie de…, 10.000 mAh

OPPO a lansat smartphone-ul cu cea mai mare baterie de până acum - 10.000 mAh. Suntem obișnuiți cu bateriile reîncărcabile de 10.000 mAh, dar viitorul ne va aduce telefoane cu această capacitate.

Smartphone-urile pliabile se devalorizează extrem de repede, se pierd în medie aproape 1000 de dolari după doar 12 luni de la achiziţie

Smartphone-urile pliabile câştigă teren an de an, însă cu viteza melcului, acest segment de piaţa nefiind un campion atunci când vorbim de volume mari. În contextul actual al exploziei în materie de costuri de producţie, eu zic că sunt şanse mari ca în trimestrele următoare să asistăm la o încetinere sau chiar la o stagnare…