ZTE Axon 7 primeşte update la Android 7.1.1 Nougat

/
/
16 mart. 17
/

ZTE Axon 7 este un smartphone prezent pe canal oficial în România fiind prezent în acest moment chiar şi în oferta RCS & RDS. Telefonul este unul dintre puţinele device-uri care oferă suport pentru Google Daydream VR, iar preţul de 2000 lei este destul de bun raportat la ceea ce oferă terminalul.

În luna februarie ZTE anunţa update-ul la Android 7.0 Nougat pentru ZTE Axon 7, iar la o lună distanţă oferă deja notificarea de instalare pentru Android 7.1.1 Nougat via OTA. Noul update nu este unul foarte complex, însă aduce îmbunătăţiri pentru platforma DayDream, emoticoane noi şi cele mai actualizate patch-uri de securitate Android.

Este de apreciat că ZTE îşi ţine din scurt flagship-ul atunci când vine vorba de update-uri, însă celelalte smartphone-uri sunt cam lăsate de izbelişte.

Specificaţii complete pentru ZTE Axon 7:

  • display AMOLED de 5.5 inch cu rezoluție QHD 2560 x 1440 pixeli, densitate de 538 ppi, protejat cu Corning Gorilla Glass 4;
  • procesor Qualcomm MSM8996 Snapdragon 820 de tip quad-core cu un dual-core la 2.15 GHz și un dual-core la 1.6 GHz, GPU Adreno 530, 4/6 GB de RAM, 64/128 GB memorie internă, slot combo ce acceptă card microSD de până la 128 GB;
  • 4G LTE, dual sim cu slot combo, Wi-Fi 802.11 b/g/n/ac, dual band, Wi-Fi Direct, bluetooth 4.2, NFC, GPS cu A-GPS, GLONASS, BDS, USB Type-C v3.0, jack de 3.5 mm, difuzoare frontale cu Dolby Atmos;
  • Android 6.0.1 Marshmallow cu interfața MiFavor UI 4.0;
  • cameră principală de 20 Megapixeli, f/1.8, OIS, filmează 4K 2160p cu 30 fps, cameră frontală de 8 Megapixeli;
  • baterie de 3140 mAh cu Quick Charge 3.0 (83% în 30 minute);
  • grosime de 8.7 mm și greutate de 185 grame.
Sursa: androidpolice.com
Categorii: Android, ZTE
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Ce a rezolvat Android în 2025 și ce trebuie pus la punct în viitor?

Android este sistemul de operare ce domină piața de telefoane mobile. Cota sa de piață este estimată în jurul a 70 - 72% raportat la iOS ce-și atrage restul - 28 - 30% (oricum și aici aș spune că iPhone-urile sunt într-o creștere lentă, dar sigură).

ZTE Nubia Air, smartphone cu o grosime de doar 5.9 mm, ajunge pe canal oficial în România la un preţ neaşteptat de bun

ZTE a lansat în luna septembrie un smartphone rezistent, uşor, cu o grosime impresionantă de doar 5.9 mm. Acesta se numeşte ZTE Nubia Air şi reprezintă unul dintre răspunsurile chinezilor pentru Samsung Galaxy S25 Edge şi iPhone 17 Air.

10 noutăți aduse pe ColorOS 16 ce debutează alături de seria OPPO Find X9 și calendarul de update

OPPO a anunțat ColorOS 16, software ce debutează global alături de seria Find X9 (evenimentul de lansare urmează a avea loc în cursul zilei de mâine).