LG X venture – telefon rugged cu buton dedicat activităţilor în aer liber

/
/
22 mai 17
/

Sud-coreenii de la LG au lansat un nou smartphone tip rugged denumit LG X venture. Acesta are certificare IP68 pentru rezistenţă la apă şi praf şi respectă standardul MIL-STD-810G utilizat de armata americană ce garantează rezistența la umiditate, ploaie, vibrații, radiație solară, șocuri termice etc.

LG X venture include în exterior butonul QuickButton care prin simpla apăsare trimite utilizatorul automat în aplicaţia specială Outdoor Essentials. Aceasta va oferi informaţii legate de starea vremii, paşii făcuţi, distanţa parcursă, caloriile arse, poate activa lanterna şi include un barometru şi un compas. QuickButton poate fi customizat, astfel că se pot seta până la 3 scurtături prin intermediul său (apăsare scurtă, apăsare lungă şi dublă apăsare).

Din punct de vedere hardware, LG X venture este un device decent: display de 5.2 inci cu rezoluţie FullHD, procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 435, 2 GB RAM, 32 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 16 megapixeli, conectivitate 4G, baterie de 4100 mAh şi Android 7.0 Nougat.

Chiar dacă pentru moment terminalul este disponibil doar în Statele Unite ale Americii, acesta va putea fi achiziţionat şi în Europa, însă preţul nu a fost anunţat încă.

Specificaţii complete pentru LG X venture:

  • display IPS de 5.2 inch cu rezoluție FullHD (1920 x 1080 pixeli)
  • procesor Qualcomm Snapdragon 435 de tip octa-core pe ARM Cortex-A53 la 1.4 GHz, Adreno 505, 2 GB RAM și 32 GB spațiu de stocare și slot combo ( dual-sim sau single sim + slot pentru cardurile microSD);
  • Android 7.0 Nougat;
  • 4G, Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi direct, bluetooth 4.1, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS și BDS, radio FM;
  • 16 Megapixeli cu f/2.2, autofocus, LED flash, filmare la 1080p și cameră frontală de 5 Megapixeli;
  • baterie de 4100 mAh cu încărcare rapidă de la 0% la 50% în 48 de minute.
Sursa: 9to5google.com
Categorii: LG
Cuvinte cheie: LG, LG X venture, rugged
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 5: Cele mai bune televizoare Micro RGB și RGB-MiniLED pe care le puteți cumpăra de la Samsung, LG și TCL pe sfârșit de 2026

Samsung, LG și TCL au făcut pasul spre o tehnologie nouă. Samsung îi spune Micro RGB, TCL folosește termenul RGB-MiniLED, iar LG merge cumva în aceeași linie cu MiniRGB evo.

TOP 10: Cele mai bune televizoare OLED pe care să le urmărești de Black Friday 2026

Una dintre cele mai căutate categorii de produse de Black Friday a fost în mod tradițional dată de către televizoare, iar Black Friday 2026 cred că nu va face excepție în acest sens. Am făcut o listp cu 10 televizoare OLED pe care le recomand să le adăugați la Favorite.

TOP 5: Monitoare de gaming LG UltraGear pe care le pot recomanda de Black Friday 2026

După ce am văzut o listă cu câteva televizoare LG pe care merită să le urmărești de Black Friday 2026, revin cu un articol similar și pentru segmentul de monitoare de la aceeași companie. Gama LG UltraGear este extinsă și îmi este foarte greu să cred că nu vei găsi un monitor din această serie…