TOP 5: Accesorii originale pentru Samsung GALAXY S8 și S8 Plus

/
/
1 iun. 17
/

Duetul format din Samsung GALAXY S8 și GALAXY S8 Plus se bucură de succes și pe plan local. Din câte știu sunt cele mai bine vândute telefoane Android din liga premium. 

Samsung a adus mai multe accesorii pentru S8 și S8 Plus, iar câteva exemple interesante am adus în articolul de față. La GALAXY S7 am folosit încărcătorul wireless , husa flip dedicată + husă speciala din piele. Sunt ceva mai scumpe față de alte produse similare, dar măcar sunt de bună calitate și rezistente în timp. La S8 Plus am pus privirea pe câteva accesorii, iar lista scurtă este formată din următoarele accesorii.

Nu sunt accesorii ieftine, dar presupun că la un smartphone de 4000 lei nu te uiți să cheltui cât mai puțin pe accesorii.

5. Samsung Starter Kit 

Este util pentru cei ce doresc să folosească încărcarea wireless de pe S8 și S8 Plus. Sunt utilizator de smartphone Samsung pentru acest feature, iar Starter Kitul conține încărcătorul wireless, husă de tip clear cover și folie de protecție pentru display.

4. Husă flip;

Sunt două soluții propuse de Samsung: Clear View Stand Cover și LED View Cover. Ambele afișează ceasul și alte elemente, fără a fi nevoie să deschideți husa flip. Sunt mai scumpe față de alte produse similare, dar din ce am văzut la GALAXY S7 sunt foarte rezistente, bine fabricate și nu se decolorează în timp, la utilizare îndelungată nu sesizezi că s-ar toci, rupe etc.

3. Încărcător auto Samsung cu fast charge pe USB type-C

S8 și S8 Plus trec pe USB type-C, iar în ce privește încărcătoarele auto mi-aș permite o recomandare din ce am citit pe ici, pe colo. Nu cumpărați dispozitive ieftine, riscați să distrugeți bateria smartphone-ului, iar autonomia să fie alterată pe termen îndelungat. În cazul de față am încredere că Samsung și-a făcut temele în mod corect.

2. Husă cover;

Și aici sunt două propuneri de la gigantul sud-coreean: husă Alcantara – excelentă, este prima pusă pe lista de achiziții personală. Sunt sigur că aduce un grip de-a dreptul excelent. A doua este  husă din plastic, ceva mai ieftină.

1. Baterie Samsung de 10050 mAh cu fast charge pe USB type-C;

Este o baterie gândită inițial pentru GALAXY Note7, dar funcționează fără nicio problemă cu S8 și S8 Plus, și noile modele precum și defunctul Note7 funcționează pe USB-C. Din ce am citit în recenziile din dot com, bateria de mai sus încarcă rapid și se dovedește de mare ajutor când S8 sau S8 Plus intră în zona roșie, iar utilizatorul are nevoie de încărcare într-un timp cât mai scurt.

Lista este deschisă în secțiunea de comentarii.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Samsung Galaxy Z TriFold – un pas în direcția corectă, dar și 5 puncte de întrebare

Samsung a lansat pliabilul suprem în opinia sa - Galaxy Z TriFold. Este un produs aflat la bursa zvonurilor de câțiva ani buni și uite că pe sfârșitul lui 2025 au ridicat cortina de pe acest dispozitiv.

AnTuTu a publicat lista celor mai puternice 10 smartphone-uri din noiembrie 2025

Aşa cum ne-am obişnuit, începutul fiecărei luni vine cu topul celor mai puternice 10 smartphone-uri prezentat de AnTuTu.

Motorola Edge 70 – review

Motorola Edge 70 a debutat și în țara noastră printr-o ofertă cu adevărat interesantă - o reducere aparent mare din prețul de listă și o sumedenie de accesorii incluse (ceas, căști, smart tag).