Samsung va cheltui peste 21 miliarde de dolari pentru a sprijini business-ul Apple

/
/
3 iul. 17
/

Când spui Samsung te gândeşti imediat la un uriaş la nivel internaţional, nu doar la producătorul de smartphone-uri, tablete, televizoare şi alte electrocasnice. Chiar dacă în business-ul direct de telefoane inteligente Samsung şi Apple se luptă pentru supremaţie (locul 1 şi 2 ca număr de unităţi vândute, respectiv 2 şi 1 ca profit), colaborarea dintre cei doi giganţi pare a funcţiona foarte bine când vine vorba de componente.

Este oficial confirmat faptul că Samsung va furniza celor de la Apple display-urile OLED pentru viitoarele iPhone-uri, iar conform analiştilor până la sfârşitul anului 2018 vorbim de peste 180 de milioane de astfel de ecrane.

Această cerere uriaşă venită din partea companiei americane obligă Samsung să construiască două noi fabrici care să producă doar display-uri OLED. Suma investită se ridică la peste 21 miliarde de dolari, iar din 2019 când acestea vor fi gata, vor aduce sud-coreenilor un plus de 270.000 de paneluri OLED / lună.

Colaborarea Apple – Samsung este mai puternică decât pare, în trecut existând un parteneriat chiar şi pentru celebrele procesoare customizate Apple Ax.

Sursa: bgr.com
Categorii: Hardware, Samsung
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Huawei mulţumeşte Statelor Unite ale Americii pentru restricţiile impuse în 2019 (fără acestea, industria de semiconductori din China nu ar fi progresat la fel de mult)

Încă din perioada 2019 – 2020 am spus că restricţiile agresive impuse de Statele Unite ale Americii nu vor face decât să ambiţioneze şi mai multe companiile chineze afectate, iar acestea din urmă, susţinute pragmatic de stat, vor reveni în câţiva ani mai puternice.

De ce operatorii telecom din România (Orange, DIGI, Vodafone) se raportează la euro, deşi totul se plăteşte în lei (salarii, facturi, taxe şi impozite etc.)

Începând cu data de 27.05.2026 pentru clienţii noi, respectiv 01.07.2026 pentru clienţii deja existenţi, DIGI îşi raportează toată partea comercială din România în euro. Am scris pe subiect mai multe articole astfel:

Televizoarele Samsung în 2026 sau cum este reinventată experiența de vizionare prin AI, MicroRGB și OLED actualizat, dar și printr-un ecosistem conectat

În 2006 abia ce ajungeau a fi popularizate televizoarele cu ecran LCD. Samsung vedea o creștere a pieței pentru această tehnologie, de la 19 milioane unități în 2005 se așteptau la 25 - 30 milioane unități în 2006. A fost și momentul în care compania sud-coreeană și-a acontat poziția de lider în piața de televizoare.