Panasonic Eluga I4 – smartphone de buget destul de modest

27/09/2017

Cel mai nou smartphone din zona celor cu buget restrâns se numeşte Panasonic Eluga I4, iar la o scurtă citire a specificaţiilor putem observa un device destul de modest care are însă conectivitate 4G VoLTE şi scanner de amprentă.

Panasonic Eluga I4 integrează un display HD, procesor quad-core MediaTek, 2 GB RAM, 16 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 8 megapixeli, baterie de 3000 mAh şi Android 7.0 pe partea software. Telefonul va fi disponibil pe albastru, negru şi auriu, iar preţul de comercializare va fi de aproximativ 125 dolari.

Chiar dacă nu contează foarte mult în segmentul telefoanelor inteligente, Panasonic încearcă să câştige teren în ţările emergente prin device-uri ieftine şi fără prea mari pretenţii.

Specificaţii complete pentru Panasonic Eluga I4:

  • display IPS de 5 inci cu rezoluţie HD (1280 x 720 pixeli) şi protecţie cu sticlă curbată 2.5D;
  • procesor quad-core MediaTek MT6737 pe 64 biţi tactat la 1.3, 2 GB memorie RAM DDR3 şi 16 GB memorie internă + suport pentru card microSD de până la 256 GB;
  • Android 7.0 Nougat;
  • 4G VoLTE, dual-sim, Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi direct, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, microUSB, jack de 3.5 mm, GPS, A-GPS, GLONASS, Radio FM, scanner de amprente;
  • cameră foto de 8 megapixeli cu autofocus şi flash quad-LED + cameră frontală de 5 megapixeli;
  • baterie 3000 mAh, 8.3 mm grosime şi 150 gr. greutate.
Sursa: fonearena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.