Xiaomi Mi Mix 2 alb cu 8 GB RAM ar putea fi prezentat luna viitoare

/
/
21 oct. 17
/

În septembrie Xiaomi a prezentat perla coroanei pe 2017: Xiaomi Mi Mix 2. Este urmaşul modelului Xiaomi Mi Mix care surprindea anul trecut prin raportul display-corp impresionant, dar şi prin construcţia impecabilă.

Xiaomi Mi Mix 2 a venit ca un upgrade normal:

  • Reducerea în dimensiune prin integrarea unui display de 5.99 inci;
  • Montarea unui difuzor pentru preluarea apelurilor, asta pentru că tehnologia ce trimitea vibraţii prin ureche nu a funcţionat la parametrii optimi;
  • Marginea la bază mai subţire;
  • Construcţie din alumiuniu / ediţie specială din ceramică;
  • Actualizare hardware + software.

Iniţial au fost prezentate versiuni cu 6 GB RAM şi 64 / 128 / 256 GB spaţiu de stocare, iar la nivel declarativ şi o ediţie specială din ceramică cu 8 GB RAM şi 128 GB spaţiu de stocare de culoare neagră. Aceasta din urmă nu a fost pusă încă în vânzare, însă se pare că acest lucru se va întâmpla pe data de 11 noiembrie, atunci când Xiaomi va organiza o campanie masivă de reduceri. Tot atunci va fi anunţată şi versiunea alba cu construcţie ceramică şi 8 GB RAM. Preţul acesteia din urmă va fi în China de aproximativ 700 dolari şi va arăta exemplar:

Specificaţii complete pentru Xiaomi Mi Mix 2 alb:

  • IPS de 5.99 inch cu rezoluție 2160×1080 pixeli, 403 ppi, raport display / corp de 80.8%;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 835 de tip octa-core cu 4 x Kryo la 2.45 GHz și 4 x Kryo la 1.9 GHz, Adreno 540, 8 GB RAM, 128 GB spațiu de stocare și fără slot pentru cardurile microSD;
  • Android 7.1 Nougat cu MIUI 9;
  • dual-sim, 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 5.0, A-GPS, GLONASS și BDS, NFC, USB type-C, fără jack de 3.5 mm, cititor de amprentă;
  • 12 Megapixeli cu detecție de fază pentru autofocus, OIS, dual-LED flash, dimensiune a pixelului de 1.25 microni, filmează la 2160p cu 30 fps, cameră frontală de 5 Megapixeli;
  • baterie de 3400 mAh cu Quick Charge 3.0, 185 gr. și 7.7 mm grosime.
Sursa: gizchina.com

 

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Xiaomi 17 Ultra va avea o baterie mai mică în Europa, cu toate acestea preţul va fi foarte mare (avem şi estimare pentru România)

Într-un articol de acum câteva zile vă spuneam cât ar putea costa Xiaomi 17 în Europa şi am făcut o estimare şi pentru România.

Oferta zilei: Xiaomi Redmi Note 14 cu 6 GB RAM şi 128 GB stocare costă doar 599 lei

Xiaomi a lansat luna aceasta în România noua serie de smartphone-uri Xiaomi Redmi Note 15. Aceasta este formată din 5 modele, Xiaomi Redmi Note 15, Redmi Note 15 5G, Redmi Note 15 Pro, Redmi Note 15 Pro 5G şi Redmi Note 15 Pro+ 5G, unele pe care le-am prezentat deja într-un articol dedicat.

Cât ar putea costa Xiaomi 17 în Europa şi estimare de preţ pentru România

Xiaomi 17 este un smartphone cu valenţe premium lansat oficial în China în septembrie 2025. Telefonul este unul destul de compact, acesta având cu un ecran LTPO OLED de 6.36 inci, 191 de grame şi dimensiuni de 151.1 x 71.8 x 8.06 mm.