Eveniment de lansare pentru Škoda Karoq în Timișoara

/
/
9 feb. 18
/

Joi seara, la sediul Porsche Inter Auto Timișoara, a avut loc lansarea oficială a noului SUV compact – Karoq. Acesta se vrea a fi înlocuitorul lui Škoda Yeti și a avut parte de un eveniment deosebit. Gazdele au avut printre invitați, un iluzionist și un chef bucătar ce și-au demonstrat calitățile în fața audienței – direct în noul model Škoda! 

Bine, s-a precizat de la bun început că prețul de retail nu îi include pe niciunul dintre ei. :)

De la Carmen Dănescu, director vânzări Škoda, am aflat că modelul a fost disponibil spre vânzare de la începutul anului și au vândut 5 unități. Tot de la ea am aflat că evenimentul de lansare a fost configurat să aibă loc în toată țara după același model – “Prezentăm lucruri normale, făcute deosebit. Karoq e destinat celor care vor o mașină altfel. Spre exemplu, la lansarea din București – ce a avut loc la final de 2017 – au fost invitați Chef Foa, ce a gătit în SUV și Marius Chivu ce a depănat amintiri din călătoriile sale exotice la volanul mașinii.”

Karoq a văzut primele blițuri ale presei la IAA Frankfurt în septembrie 2017, iar numele i-a fost dat de tribul Alutiiq din insula Kodiak (da, de acolo vine și numele “fratelui” mai mare). Cuvântul întreg este ‘KAA’RAQ‘. ‘RAQ’ înseamnă săgeată -un simbol pentru dinamismul companiei, precum şi un element central al emblemei ŠKODA.

Filmul de mai jos relatează cum un copil de 12 ani a avut ideea decisivă pentru crearea  noii identități:

httpvh://youtu.be/vMCZ5PBXvS0

Mai multe despre model vă povestesc în materialul de tip review. Asta pentru că de la lansare am plecat cu un Karoq în motorizarea cu 1.5 l. benzină.

Categorii: gAuto
Cuvinte cheie: Skoda, Skoda Karoq
Echipa Gadget.ro
Gadget.ro este un site de știri și recenzii tech cu o vechime de peste 10 ani. În această secțiune apar articole de tip advertorial, unele dintre ele nu sunt redactate de către noi și se menționează clar în corpul materialului dacă este cazul.

CEO-ul Ford, Jim Farley, roagă autorităţile americane să nu permită vânzarea de maşini chinezeşti (asta ar fi un dezastru total pentru industria auto locală)

CEO-ul Ford, Jim Farley, cel care în urmă cu câteva luni spunea despre industria auto chineză că este remarcabilă şi că progresul pe partea de maşini electrice este cel mai umilitor lucru pe care l-a văzut vreodată, trage un puternic semnal de alarmă către autorităţile americane.

Nissan Juke electric apare în primele imagini oficiale şi se prezintă cel puţin ciudăţel

Nissan a publicat oficial primele imagini cu viitoarea generaţie Nissan Juke, acesta urmând a deveni exclusiv electric din 2027.

De ce integrează Michelin chipuri RFID în anvelopele sale?

Producătorul francez de anvelope Michelin a început de ceva timp să integreze chipuri RFID în anvelopele sale, însă sunt sigur că foarte mulţi şoferi nu cunosc acest lucru.