În timp ce unii producători consideră “bretonul” un trend necesar, Apple caută soluţii să renunţe la el

/
/
8 mart. 18
/

Am tot văzut în ultima perioadă smartphone-uri din lumea Android cu acel celebru “breton” făcut cunoscut publicului larg de Apple prin al său device premium iPhone X. De la producători celebri precum ASUS, Huawei, LG sau OnePlus şi până la cei “de mână a două” precum Leagoo, Ulefone sau Doogee, toţi au considerat acest decupaj un trend necesar şi fie l-au integrat deja pe o serie de device-uri, fie o vor face în foarte scurt timp.

Chiar dacă nu Apple este compania care a lansat acest breton, ea este cea care l-a transformat într-un “must have” al telefoanelor din 2018. Deşi iPhone X are vânzări bune, producătorul american caută soluţii împreună cu principalii săi furnizori, astfel încât din 2019 ecranul să acopere complet zona frontală a smartphone-ului, să devină un adevărat Full Screen.

Principala barieră în utilizarea unui astfel de display este dată de integrarea camerei foto frontale, a diferiţilor senzori şi a difuzorului în structura telefonului. O soluţie există deja şi se numeşte Vivo Apex, însă nici aceasta nu este încă suficient de matură încât să ajungă să fie produsă pentru mase.

Se pare că în 2018 va fi lansată o nouă generaţie de iPhone X ce va păstra decupajul din zona superioară, însă acesta va fi mult redus în dimensiuni.

Sursa: gizmochina.com
Categorii: Apple
Cuvinte cheie: apple, breton, iPhone X
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Digi Mobil nu mai are niciun iPhone în oferta sa de smartphone-uri la început de 2026 (nu pare a exista mare compatibilitate între DIGI şi produsele Apple)

Conform celui mai recent raport Counterpoint Research, 7 din cele mai bine 10 vândute smartphone-uri în 2025 au fost iPhone-uri, iar la nivel global Apple a fost anul trecut cel mai mare producător de telefoane inteligente după volume, mărul muşcat livrând aproape 250 de milioane de unităţi în întreaga lume.

TOP 10: Cele mai bine vândute smartphone-uri în 2025 (iPhone-ul a fost din nou rege)

Vânzările de smartphone-uri la nivel global continuă să crească, astfel că în 2025 au fost livrate peste 1.26 miliarde de telefoane inteligente, în creştere cu 1.9% vs 2024. Am detaliat acest subiect la nivel de producător într-un articol dedicat.

Apple AirTag 2 – precizie sporită pe localizare prin cip UWB de generația a 2-a, difuzor gălăgios și bluetooth mai performant cu arie largă de acoperire

Apple a lansat primul său produs din 2026 și este..., AirTag 2. Au păstrat designul de la generația anterioară, iar noutățile sunt la interior.