CAT S61 – review

13/10/2018

Nu mai știu exact câte smartphone-uri de tip rugged am testat până acum, îmi aduc aminte rapid doar de Dorel 4 de la Utok. Telefonul de azi nu prea are nicio treabă cu acela, în fapt se distanțează mult față de orice alt terminal rezistent.

Asta fiindcă acest CAT S61 nu este doar un smartphone pe care să-l poți arunca pe jos, să-l bagi în apă sau să-l ții în cele mai murdare condiții. Nu, CAT S61 este cu mult mai mult de atât, căci el chiar se adresează anumitor categorii de utilizatori, îndeosebi specialiștilor, profesioniștilor din anumite domenii, precum constructori, electricieni, mecanici ș.a.

Noi îl trecem azi pe CAT S61 prin testele uzuale ale site-ului, dar creăm și un capitol suplimentar pentru a explica ce funcții aduce în plus telefonul și cum se comportă acestea.

REVIEW VIDEO

httpvh://youtu.be/n1_l7ZF_JSU

Specificații pentru CAT S61:

Specificatii CAT S61

Design

Am primit CAT S61 în cutia sa, însă lângă el mai erau doar un încărcător pe USB și un cablu USB Type-C la USB 2.0. Nimic în afară de acestea și parcă nici încărcătorul nu pare a fi cel pe care clienții îl vor primi în pachetul de retail.

Nu trebuie să te aștepți de la un telefon rugged să fie mic sau ușor, nici CAT S61 nu este așa, dar parcă este totuși prea mare. Gros de 13 mm, lung de peste 160 mm și destul de lat. Cântărește 260 de grame și deci se va simți în buzunar fără a-l putea ignora. Acestea sunt lucruri la care te aștepți, nu reprezintă neapărat o surpriză, însă asta nu înseamnă că nu mi-ar fi plăcut să fie măcar un pic mai ușor.

Ce a reprezentat o surpriză au fost cele 3 margini (laterale și de sus) din aluminiu turnat. Dau o notă aparte acestui telefon, dar poate ar fi fost mai bine ca tocmai pe margini să fie cauciuc sau plastic, fiindcă acolo este cel mai probabil să aterizeze terminalul la o eventuală cădere. Pe aluminiu vor rămâne urme evidente, în timp ce pe plastic ori cauciuc s-ar putea prea bine să nu se observe nimic. Deci, deși arată bine, aluminiul de pe cele trei margini nu este tocmai practic în cazul unui smartphone ce se vrea super rezistent.

Ce nu mi-a mai plăcut este și latura de sus a telefonului care nu are o formă plană. Apare o bucată de aluminiu ce iese mult în afară și care nu are un rost funcțional (cel puțin eu așa cred). Sunt sigur că acolo era nevoie de mai mult loc pentru camera termică, dar poate era mai bine să se crească lungimea totală a telefonului și nu să apară acea ”umflătură” acolo.

Pe de altă parte, spatele este complet acoperit de cauciuc, care are și o margine mai înaltă, precum și un model în romburi. Astfel, gripul este excelent, chiar nu văd cum ți-ar aluneca accidental CAT S61 din mână, oricât de mare și greu este el.

La baza ecranului sunt trei butoane fizice, nu capacitive, cele cu rol de Acasă, Înapoi și Aplicații recente. Mari și bine definite, vor putea fi apăsate cu siguranță chiar și purtând mănuși de sudor.

Avem multe de vorbit despre CAT S61 așa că trecem repede mai departe.

Ecran și sunet

Ecranul de 5.2 inch este de tip IPS, cu aspect 16:9, și propune o rezoluție Full HD 1920 x 1080 pixeli. Densitatea de 424 ppi este mai mult decât suficientă spre a fi afișate clar chiar și cele mai mici fonturi.

Culorile sunt plăcute, dar nimic mai mult. Nu sunt vibrante, saturate, ci doar ok. Contrastul este înalt, negrul adânc, iar unghiurile de vizualizare destul de largi, deși către extreme se pierde evident din calitate.

Luminozitatea maximă este suficientă în orice spațiu interior, oricât de luminat ar fi, dar afară, în bătaia directă a soarelui, sunt probleme. Mi-ar fi plăcut să nu existe așa ceva din partea unui smartphone ce se presupune că va fi folosit în cele mai diferite și mai grele condiții, dar CAT S61 nu reușește să afișeze clar imaginile în lumină naturală puternică.

Sunetul extern cade în sarcina unui difuzor aflat pe marginea de jos. Este de o calitate bună, chiar dacă bass-ul nu este la un nivel acceptabil. Totuși, sunetul nu pare înfundat, șters, așa cum poate te-ai aștepta de la un telefon ce rezistă în apă până la o adâncime de 3 metri. Volumul maxim este și el bun, suficient de puternic indiferent de nevoi.

Prin căști primim un sunet mai bun decât era poate nevoie de la un astfel de telefon. CAT S61 asigură audiții de foarte bună calitate atunci când face echipă cu o pereche de căști performante. Toate frecvențele sunt corect reproduse. Volumul maxim este la un nivel ridicat, nu știu cine ar avea nevoie de mai mult.  

Hardware, sistem de operare și aplicații

Pe partea hardware nu s-a mers pe un procesor din zona high-end, ci pe unul mid-range. CAT S61 a primit un chipset Qualcomm Snapdragon 630 cu procesor octa-core la 2.2 GHz pe Cortex-A53 și accelerator grafic Adreno 508.

Memoria RAM este de 4 GB, iar spațiul de stocare este în mod real 43.91 GB, din cei 64 GB în total. Poți adăuga un card microSD de până la 256 GB, dar astfel transformi terminalul într-unul single sim.

Capturi de ecran din aplicația CPU-Z cu informații despre CAT S61:

Cu acest ansamblu hardware, CAT S61 se mișcă excelent. Asta fiindcă sistemul de operare Android 8.1.0 Oreo a fost lăsat neatins de către producător. Avem Android nativ, iar asta se simte din plin, căci smartphone-ul nu a văzut lag sau agățări în cele peste 2 săptămâni de test.

Faptul că procesorul nu este dintre cele mai puterncie se simte însă la încărcarea sau actualizarea aplicațiilor mai complexe, dar experiența de utilizare nu are de suferit din cauza asta.

Aplicațiile preinstalate nu sunt extrem de multe la număr, însă există câteva în plus față de un telefon cu Android One, de exemplu. Avem de la Google: Calendar, Chrome, Drive, Duo, Gmail, Google, Google Foto, Hărți, Keep, Magazin Play, Muzică Play, Snapseed și YouTube. Au fost adăugate altele precum AntiVirus, Facebook, File Comander, Instagram, Office Suite, Twitter și WhatsApp.

CAT aduce pentru productivitate aplicațiile proprietare App Toolbox, FLIR Tools, MyFLIR, Air, Measure și Support.

Galerie cu capturi de ecran din interfața CAT S61:

Performanță

Rezultatele tuturor testelor de benchmark prin care a trecut CAT S61 au fost grupate în tabelul de mai jos:

Teste benchmark CAT S61

Conectivitate

CAT S61 este un terminal dual-sim cu slot combo, ce poate acomoda fie două cartele nano sim, fie doar una și un card microSD de până la 256 GB. Cunoaște toate frecvențele 4G LTE din țara noastră, iar vitezele de download / upload sunt de până la 600 Mbps / 150 Mbps.

Wi-Fi este în standarde 802.11 a/b/g/n/ac, dual band pe 2.4 și 5 GHz, plus Wi-Fi Direct, Bluetooth 5.0, NFC, localizare prin GPS cu A-GPS, GLONASS, GALILEO, SBAS și QZSS. Avem și radio FM.

Portul USB Type-C este pe laterala de jos, iar sus avem jack-ul de 3.5 mm. Ambele sunt în spatele unor căpăcele cu garnitură de cauciuc, ce trebuie închise ermetic spre a garanta etanșeitatea conform standardului IP68.

Pe partea dreaptă vedem butonul Power și pe cele pentru reglarea volumului alături de cele 4 perforații ale modulului pentru măsurarea calității aerului. Pe stânga găsim sertarele pentru sloturile sim, în spatele unui capac cu garnitură de cauciuc. Mai jos de acestea este un buton multifuncțional. Poți seta ce aplicație să se deschidă rapid atunci când este apăsat scurt și o alta atunci când este apăsat lung.  

Cameră foto și video

Camera principală a telefonului este de 16 Megapixeli, în timp ce camera frontală propune 8 Megapixeli. Prima poate filma la rezoluție maximă 4K Ultra HD, a doua o face la rezoluție Full HD 1080p.

Interfața aplicației Camera de pe CAT S61 este simplă, una dintre cele mai intuitive pe care le-am văzut. Este adevărat că nu include multe setări ori funcții sau moduri de captură, dar cele de bază sunt acolo, cu butonul HDR direct pe ecranul principal.

Capturi de ecran din interfața aplicației Camera de pe CAT S61:

Din păcate nu sunt prea multe cuvinte de laudă la adresa celor două camere. În lumină suficientă se descurcă ok ambele, imediat ce se lasă un pic întunericul, totul are de suferit.

Clipurile 4K sunt bune, cu detalii din plin, culori vii, contrast înalt și autofocus exact.

Clip video 4K filmat cu CAT S61

Galerie de fotografii realizate cu CAT S61 (primele 3 sunt cu camera frontală):

Autonomie

Autonomie CAT S61

Nu te poți baza în totalitate pe un smartphone rugged decât dacă ai parte de o autonomie bună. Bateria de 4500 mAh din CAT S61 se asigură că nu ai cum să rămâni fără energie în mai puțin de o zi întreagă.

Nu a contat cât de tare am forțat telefonul, nu am reușit să consum un acumulator plin mai repede de o zi și jumătate. Cu o utilizare moderată am prins și aproape 3 zile pline, ceea ce este cu adevărat de admirat.

Autonomia excelentă a fost confirmată și de testul nostru specific. Cu luminozitatea ecranului la maximum, am rulat continuu Playlist-ul Unboxing de pe canalul Gadget.ro de pe YouTube, prin conexiune Wi-Fi la internet. Acumulatorul plin a ajuns la 9% din capacitate abia după 9 ore și 11 minute. Un SOT de peste 9 ore cu luminozitatea la 100% nu sună rău deloc.

Funcții speciale

Screenshot aplicatie MyFLIR pe CAT S61

Am fost nevoit să adaug un capitol în plus față de celelalte recenzii la telefoane mobile, deoarece CAT S61 integrează trei module cel puțin interesante, dacă nu pentru toată lumea, atunci măcar pentru câțiva.

Vorbesc în primul rând despre camera termică FLIR cu modul Lepton. Aceasta, prin aplicația MyFLIR, afișează temperatura și creează o ”hartă” termică a împrejurimilor, în funcție de unde îndrepți camera foto principală de 16 Megapixeli. Ai parte de o imagine live precum cea de mai sus.

Mai mult, poți adăuga până la 3 puncte ce îți vor arăta temperatura fix în acel loc, pe toate trei le poți muta în voie pe ecran. Poți capta acea imagine și o poți analiza mai târziu alături de toate datele stocate odată cu ea.

Mai mult, poți înregistra și clipuri video sau chiar face streaming Live prin aplicația MyFLIR. Pentru cei care vor să folsească la maximum potențialul modulului FLIR există direct în aplicație butoane către Sfaturi și trucuri și către Comunitatea FLIR.

Domeniul de măsurare a temperaturilor este într-o plajă extrem de extinsă, de la -20 și până la nu mai puțin de 400 grade Celsius.

Capturi de ecran din aplicația MyFLIR de pe CAT S61:

Cel de-al doilea modul este cel pentru măsurarea distanțelor de până la 10 metri. Aplicația Measure folosește modulul cu laser de pe spatele telefonului alături de camera principală de 16 Megapixeli. Astfel poate fi măsurată distanța de la spatele telefonului până la punctul laser, atât timp cât nu se depășesc 10 metri.

Dar nu numai atât poți măsura cu Measure pe CAT S61. După ce ai captat o poză cu distanța, poți face calcule și de la un punct la altul, dar poți afla și suprafața și mărimea laturilor unui triunghi sau a unui patrulater. Tu ești cel care desenează formele ce le vrei măsurate pe laturi, dar și ca arie.

Trebuie să spun că am făcut măsurători paralele cu ruleta față de ce afișa CAT S61 și am constatat diferențe. Mici, de maxim 2 – 3 centimetri, dar trebuiau precizate. Așadar, cu telefonul CAT S61 nu vei merge la sigur, cu măsurători exacte la milimetru, ci mai degrabă poți obține informații inițiale despre anumite distanțe și suprafețe, pe care apoi, la nevoie, va trebui să le măsori exact în modul clasic.

Capturi de ecran din aplicația Measure de pe CAT S61:

Ultimul modul special de pe CAT S61 este cel pentru măsurarea calității aerului. Acesta determină cantitatea de compuși organici volatili din încăpere. Măsurătoarea se face în ppb (parts per bilion – părți per miliard) și împarte automat calitatea aerului în 5 categorii: Excelentă, Bună, Moderată, Slabă și Nesănătoasă.

Poți vedea grafice în timp real cu evoluția calității aerului din ultimele minute, din ultimele 7 zile și comparativ din ultimele 7 zile față de ziua de azi.

Mai mult, poți seta ca aplicația Air să ruleze în fundal, să măsoare continuu și să trimită automat notificări de atenționare ori de câte ori calitatea aerului ajunge în zona Slabă sau Nesănătoasă.

Capturi de ecran din aplicația Air de pe CAT S61:

Preț

CAT S614.000 de lei pe PCgarage.ro

Concluzii

Cine se aștepta ca acest CAT S61 să fei ceva mai ieftin a avut probabil parte de o surpriză neplăcută. La circa 4.000 de lei, CAT S61 este scump, la nivel de flagship actual, fără a dispune de procesor ultra performant sau de ansambul de camere de top.

Însă CAT S61 aduce altceva. Pune la dispoziția celor ce au nevoie de așa ceva o cameră termică FLIR extrem de capabilă, alături de un modul de măsurare a distanței de până la 10 metri cu calcularea suprafețelor. Mai adăugăm și un senzor pentru determinarea calității aerului în funcție de compușii organici volatili din încăpere și rezultă un smartphone cu adevărat special. Iar acest telefon special am putea spune că merită prețul afișat (deși trebuie să recunoaștem că este scump).

Cum așa? Păi dacă mai toate smartphone-urile sunt, în general, la fel, nu același lucru se poate spune și despre CAT S61. El face niște chestii pe care alții nu au cum, dar, pe de altă parte, face tot ceea ce poate orice alt smartphone. Nu la fel de bine, cu siguranță, dar nimic nu este dezamăgitor la acest telefon. Mici îmbunătățiri se mai pot aduce, dar peste tot există loc de mai bine.

Rămân la final cele mai importante plusuri și minusuri pentru CAT S61:

PRO

  • cele trei module (camera termică FLIR, modulul cu laser pentru măsurare distanțe și suprafețe și senzorul pentru calitatea aerului) funcționează așa cum te-ai aștepta, propun funcții multiple, iar aplicațiile din spatele lor sunt bine gândite și optimizate;
  • autonomie excelentă;
  • foarte solid, bine construit, cu rezistență la căderi pe beton de la maxim 1.8 metri înălțime și etanșeitate în apă de până la 3 metri adâncime timp de cel mult o oră continuu;
  • Android 8.1.0  Oreo curat, ce rulează fluent mai tot timpul, plus update promis către Android 9 Pie.

CONTRA

  • deși încorporează multe module și o baterie mare, rămâne totuși un smartphone prea voluminos și greu;
  • chiar dacă se mișcă bine, în prețul său merita să primim un procesor mai puternic.
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.