Huawei Nova 4 apare în câteva imagini clare

/
/
5 dec. 18
/

Următorul smartphone Huawei ar putea fi prezentat chiar luna aceasta, iar din informaţiile actuale se pare că vorbim de Huawei Nova 4. Telefonul are parte de multe scăpări în ultima perioadă, semn că pregătirile sunt pe ultima sută de metri.

Conform unor imagini destul de clare apărute în presa de specialitate, Huawei Nova 4 ar urma să preia puţin din design-ul modelului Huawei P20 Pro pe spate, în special în zona camerei foto, în timp ce în zona frontală va integra noua generaţie de display-uri cu decupaj în ecran. Dacă la Samsung se zvoneşte de un decupaj lateral dreapta, Huawei a decis că lozul câştigător este pentru lateral stânga. Ambele soluţii par totuşi inestetice.

Huawei Nova 4 nu se anunţă un smartphone modest. Se pare că noul telefon va integra un ecran AMOLED de 6.22 inci cu rezoluţie FullHD, procesor Kirin 980 de tip octa-core, 6 / 8 GB RAM, 64 / 128 / 256 GB spaţiu de stocare, cameră foto triplă (20 + 12 megapixeli), cameră frontală de 24 megapixeli, baterie de 4230 mAh şi Emotion UI 9.0 bazat pe Android 9.0 Pie.

Dacă toate aceste informaţii se vor confirma, putem spune că Huawei ne pregăteşte un nou device premium. Cel mai probabil acesta va avea şi un preţ avantajos, cât şi câteva elemente în minus comparativ cu actualul flagship, Huawei Mate 20 Pro.

Sursa: gizchina.com
Categorii: Huawei
Cuvinte cheie: Huawei, Huawei Nova 4
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Huawei lansează noile FreeBuds Neo, căști compacte și ușoare, cu ANC adaptiv și sunet Hi-Res

Huawei a prezentat oficial căștile in-ear TWS (True Wireless Stereo) FreeBuds Neo în cadrul evenimentului din Munchen, Germania, iar acum filiala din țara noastră anunță disponibilitatea comercială, însoțită de o ofertă de lansare despre care vorbim mai jos. Noile căști sunt poziționate în gama de căști in-ear a producătorului chinez între modelul de top FreeBuds…

Huawei Watch GT 7 Pro – review + cod exclusiv de reducere de -300 lei

Fiecare început de toamnă din ultimii câțiva ani reprezintă pentru Huawei momentul la care sunt introduse noile generații ale celor mai importante dispozitive purtabile din gama companiei. Vorbim desigur despre ceasurile inteligente din seria Watch GT, care au ajuns în acest an la cea de-a șaptea generație. Am participat la evenimentul grandios de lansare internațională…

Huawei a lansat noile Watch GT7 și GT7 Pro, Watch 6 și Watch 6 Pro, Watch D3 și o nouă tabletă flagship – MatePad Pro 12

Huawei a organizat un eveniment major de lansare în München, Germania, pe data de 2 septembrie 2026, aducând în prim-plan o gamă nouă de dispozitive inteligente axate pe monitorizarea sănătății, performanță sportivă și productivitate. Din punctul meu de vedere, lansarea a subliniat încă o dată angajamentul producătorului de a inova atât pe segmentul de purtabile…