Sony Xperia XZ4 ajunge în AnTuTu şi obţine un punctaj record

/
/
2 ian. 19
/

Sony a anunţat deja lansarea de noi device-uri pe 7 ianuarie în cadrul CES 2019, însă vorbim de trei modele mid-range: Sony Xperia XA3, XA3 Ultra şi L3. Flagship-ul Sony Xperia XZ4 va fi prezentat în cadrul MWC Barcelona 2019, eveniment ce va avea loc în perioada 25 – 28 februarie.

Chiar dacă mai sunt câteva săptămâni bune până când producătorul japonez îşi va anunţa cel mai puternic device, o unitate a fost deja testată în AnTuTu, iar punctajul obţinut este unul record: 395.721 puncte. Rezultatul confirmă prezenţa noului procesor Qualcomm Snapdragon 855 pe viitorul Sony Xperia XZ4 şi dovedeşte (cel puţin la nivel teoretic) că acesta este mult peste mediatizatul Kirin 980.

Printre specificaţiile probabile ale device-ului Sony Xperia XZ4 regăsim:

  • ecran OLED de 6.55 inci cu aspect 21:9 produs de LG;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 855 de tip octa-core;
  • minim 6 GB RAM LPDDRX şi 64 / 128 / 256 GB spaţiu de stocare;
  • cameră foto triplă cu OIS şi tehnologie AI;
  • baterie de 3900 mAh cu încărcare wireless şi o grosime de 8.9 mm.

Sony Xperia XZ4 va fi cu siguranţă cel mai scump smartphone Sony, iar preţul de pornire va depăşi suma de 850 – 900 dolari (estimare personală).

Sursa: gsmarena.com
Categorii: Sony
Cuvinte cheie: flagship, sony, Sony Xperia XZ4
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Sony s-ar fi hotărât să schimbe în sfârşit estetica telefoanelor sale, doar că primele randări pentru Sony Xperia 1 VIII arată un design destul de urâţel

Sony nu mai contează de ani buni în industria smartphone-urilor şi abia dacă mai lansează 1-2 modele pe an. Vorbim mai mult de o mândrie japoneză, una care nu a permis schimbarea esteticii ani la rând.

TCL cumpără 51% din acţiunile businessului de home entertainment al Sony pentru o sumă modică

În primele zile ale acestui an am aflat că Sony Corporation şi TCL Electronics Holdings Limited au încheiat un parteneriat, unul care spune că bussinesul de home entertainment al Sony ajunge sub conducerea TCL (vorbim de tot ce înseamnă televizoare, sisteme audio, receivere şi componente audio AV, accesorii audio etc.)

Sony WF-1000XM6 – căști true wireless cu cel mai avansat ANC al companiei japoneze de până acum și sunet „premium” (2 procesoare, DAC integrat, 32 biți, 2 microfoane și senzor de conducție osoasă pe fiecare cască)

Sony a prezentat cele mai noi căști premiun in-ear din ofertă - Sony WF-1000XM6. Au adus ce au mai bun pe această zonă, iar experiența de utilizare ar trebui să fie superioară față de generația anterioară, indiferent că discutăm de sunet în sine, ANC sau apeluri.