Adio Taxify, bun venit Bolt !

/
/
9 mart. 19
/

Unul dintre cele mai mari servicii de ride sharing din Europa îşi schimbă numele. Principalul rival al Uber-ului trece din Taxify în Bolt. Deşi oamenii s-au obişnuit deja cu Taxify, se pare că pe termen lung denumirea de Bolt ar aduce mai multe beneficii de imagine (în traducerea companiei “bolt” înseamnă că poți ajunge oriunde dorești convenabil, rapid și confortabil).

Noul nume vine cu o nouă identitate vizuală, un nou logo şi o noută interfaţă a aplicaţiei. Schimbarea va fi făcută treptat în ţările în care Taxify este prezentă, lucru pe care îl veţi observa atunci când aplicația se va actualiza. Obiectivul companiei rămâne acelaşi şi anume acela de a oferi “curse la cele mai bune prețuri și cu cel mai mic timp de așteptare”.

Taxify a început în 2013 ca un mic business în Estonia, iar la mijlocul anului trecut compania era prezentă în peste 25 de ţări, avea peste 500.000 de șoferi și peste 10 milioane de clienți (de la 2.5 milioane clienți în august 2017).

Personal am mers cu Taxify de două ori şi de fiecare dată am dat peste şoferi foarte amabili, iar maşinile erau foarte îngrijite.

Categorii: gAuto
Cuvinte cheie: Bolt, ride sharing, Taxify
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Renault anunţă conceptul Renault Forefront, dronă terestră electrică dirijată de la distanţă

Producătorul francez Renault a prezentat oficial Renault Forefront, un concept de dronă terestră (UGV – Unmanned Ground Vehicle) controlată exclusiv prin telecomandă, proiectată pentru operațiuni tactice și misiuni speciale.

O mare organizaţie europeană de ecologişti cere Comisiei Europene ca maşinile plug-in hybrid (PHEV) să aibă rezervoare de maxim 15 litri

Vehiculele plug-in hybrid (PHEV) se află din nou în centrul unei dezbateri aprinse la Bruxelles. Promovate ani la rând drept puntea de legătură echilibrată între motoarele termice și tranziția complet electrică, hibrizii reîncărcabili sunt acuzați tot mai des că oferă doar avantaje fiscale pe hârtie, în timp ce în exploatarea zilnică poluează considerabil mai mult…

Tesla reduce producţia modelului Tesla Cybertruck, după ce vânzările au fost un dezastru (posibil să vedem chiar o retragere din producţie anul viitor)

Din păcate nu tot ce propune Tesla se transformă automat şi în succes comercial. Elon Musk a confirmat recent că Tesla va micșora destul de mult producția modelului Tesla Cybertruck la Gigafactory Texas, cu o oprire sau o scădere semnificativă programată pentru mijlocul anului 2027.