Vehiculele plug-in hybrid (PHEV) se află din nou în centrul unei dezbateri aprinse la Bruxelles. Promovate ani la rând drept puntea de legătură echilibrată între motoarele termice și tranziția complet electrică, hibrizii reîncărcabili sunt acuzați tot mai des că oferă doar avantaje fiscale pe hârtie, în timp ce în exploatarea zilnică poluează considerabil mai mult decât declară fișele tehnice.
În acest context, organizația europeană Transport & Environment, un grup de lobby ce reunește mai multe ONG-uri de mediu, a înaintat o propunere radicală către Comisia Europeană: limitarea capacității rezervoarelor de combustibil de pe mașinile PHEV la maxim 15 litri.
Propunerea ecologiștilor nu vine din senin, ci se bazează pe o serie de studii derulate în ultimii ani. Cel mai recent raport, publicat în februarie 2026 de Institutul Fraunhofer din Germania pe un eșantion de aproape 1 milion de vehicule PHEV din Europa, a scos la iveală diferențe izbitoare între omologare și realitate:
- consum oficial mediu: aproximativ 1,5 l/100 km;
- consum real mediu: aproximativ 5,9 l/100 km;
- consum real pentru proprietarii care încarcă rar: aproximativ 7,4 l/100 km.
Pentru a-i forța pe șoferi să folosească mașinile așa cum au fost concepute, adică încărcate şi la priză, Transport & Environment propune un pachet de patru reguli stricte pentru viitoarele omologări din UE:
- Rezervor de combustibil limitat la 15 litri: cu o capacitate redusă (echivalentul a maximum 150–200 km autonomie pe benzină), drumurile lungi fără încărcare ar deveni agasante, determinând șoferii să încarce bateria sau să treacă direct la un EV complet. În prezent, media rezervoarelor pe PHEV este de circa 51 de litri;
- Autonomie electrică minimă de 200 km până în 2030: calculată pentru a acoperi naveta zilnică de 30 km timp de o săptămână cu o singură încărcare în weekend;
- Suport obligatoriu pentru încărcare rapidă (DC) de minim 100 kW;
- Raport de putere 3:1 în favoarea electromotorului: motorul electric ar trebui să aibă o putere de cel puțin trei ori mai mare decât cel termic. Această regulă ar elimina configurațiile actuale în care un motor V8 sau V6 masiv este asistat de un motor electric modest.
Inițiativa a stârnit rapid reacții în industria auto, determinând presa din Germania să solicite clarificări oficiale. Răspunsul Comisiei Europene a fost însă prompt și direct: astfel de măsuri nu reprezintă o prioritate pe agenda actuală, iar o eventuală transpunere a lor în proiecte de lege nu este luată în calcul pentru viitorul apropiat.
Sursa: piataauto.md