Samsung ar putea să vândă în 2019 peste 45 milioane smartphone-uri din seria GALAXY S10

/
/
10 mart. 19
/

Se pare că Samsung a luat deciziile corecte pentru noua serie GALAXY S10, precomenzile fiind peste aşteptările companiei. Prin implementarea de facilităţi noi (scanner de amprente integrat în display, cameră foto triplă cu rezultate excelente, tehnologia PowerShare ce permite încărcarea wireless şi pentru alte device-uri, interfaţă nouă etc), compania sud-coreeană a revigorat puţin o serie de telefoane picată într-o oarecare stare de amorţeală.

Unul dintre cei mai cunoscuţi analişti din lume, Ming-Chi Kuo, a declarat că după discuţiile avute cu diverşi furnizori şi retaileri şi-a actualizat puţin estimările legate de vânzările acestei serii. Dacă iniţial acesta aproxima un număr de 30 – 35 milioane unităţi vândute în 2019, acum estimările tind spre 45 milioane unităţi, o creştere destul de consistentă.

Principalul motor al creşterii ar fi piaţa chineză acolo unde Samsung a suferit mult în ultimele luni, ajungând chiar pe locul 12 ca număr de vânzări. Chinezii au primit foarte bine noile flagship-uri Samsung, mai ales că de ceva timp aceştia evită produsele Apple (cel mai important jucător în segmentul telefoane premium din China) ca urmare a scandalului Huawei – Statele Unite ale Americii.

Cele mai multe vânzări vor fi generate de Samsung GALAXY S10 şi S10 Plus (peste 85%), restul de procente urmând a fi acoperite de Samsung GALAXY S10e şi S10 5G.

Sursa: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Bursa zvonurilor: Samsung se gândeşte să renunţe la interfaţa One UI începând cu 2028 (cu ce ar putea fi aceasta înlocuită?)

După aproape un deceniu în care One UI a reprezentat pilonul central al experienței software pe smartphone-urile și tabletele sud-coreenilor de la Samsung, gigantul tehnologic pare a pregăti o schimbare de direcţie.

Gigantul Samsung anunţă un profit record în al treilea trimestru al anului, însă divizia producătoare de telefoane inteligente continuă să meargă în pierdere

Samsung Electronics a publicat estimările financiare preliminare pentru al treilea trimestru din 2026, raportând cifre fără precedent în industria tehnologică. Gigantul sud-coreean a depășit toate așteptările analiștilor, marcând o creștere spectaculoasă a profitului operațional.

Seria Samsung Galaxy S25 a primit actualizarea la interfaţa One UI 9.0 bazată pe Android 17 în România

Seria Samsung Galaxy S25, cât şi pliabilele Samsung Galaxy Z Fold 7 şi Z Flip 7 au început să primească actualizarea la interfaţa One UI 9.0 bazată pe Android 17 în România.