Noile monitoare LG UltraGear și LG UltraWide au fost lansate în România

/
/
1 mai 19
/

În urmă cu câteva zile a avut loc un eveniment al LG în care vedete au fost seriile de monitoare LG UltraGear și LG UltraWide.

LG are două serii de monitoare noi pentru 2019:

  1. LG UltraWide – productivitate;
  2. LG UltraGear – gaming.

LG UltraGear 34GK950G este un monitor curbat de gaming de tip ultrawide, ecranul are o diagonală de 34 inch și rezoluție de 3440×1440 pixeli, aspect 21:9. Tehnologia NanoIPS contribuie la acoperirea a 98% din spațiul de culoare DCI-P3. În ce privește sRGB înțeleg că afișează 135% din acest spectru, 70% din Adobe RGB. Este compatibil cu G-Sync de la NVIDIA, rata de reîmprospătare cu overclocking este de 120 Hz.

Alte detalii legate de LG UltraGear 34GK950G:

  • raport display / corp de 90.3%, luminozitate de 400 cd/m2, contrast static de 1000:1;
  • compatibil cu HDR – DisplayHDR400, unghi de vizualizare la 179 grade, timp de răspuns de 5 ms;
  • 7.9 kg cu stand, suport pentru montare VESA – 100×100, unghi de reglare la 20 grade;
  • conectivitate asigurată de 2 x USB 3.0 / downstream, 1 x USB 3.0 / upstream, 1 x HDMI 2.0, 1 x DisplayPort 1.2, jack de 3.5 mm.

Prețul din SUA – 1399 dolari. Nu l-am găsit listat în oferta magazinelor online autohtone, deși presupun că în viitorul apropiat îl vom găsi și aici.

Recunosc că mi-aș fi dorit să-l văd pe LG 49WL95 lansat la CES 2019. Din păcate, nu a fost adus și la evenimentul organizat de LG România în cadrul poligonului Joița.

LG 49WL95 face parte din seria UltraWide, are un ecran de 49 inch cu aspect 32:9, rezoluție de 5120×1440 pixeli (echivale a două side-by-side de 27 inch), 108ppi, suport pentru HDR10, acoperire de până la 99% a spațiului sRGB. Pe partea de conectivitate dispune de 1 x USB type-C, 2 x HDMI, 1 x DisplayPort, 4 x USB 3.0. Apropo, se alimentează pe USB type-C la 85W. Pe partea de sunet dispune de două difuzoare de 10W RMS, luminozitate de 350 nits etc.

Prețul din SUA – 1499 dolari.

Articolul este inclus în secțiunea Televizoare pentru că nu avem secțiune dedicată Monitoarelor pe site. 

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

LG prezintă gama de televizoare OLED evo și QNED evo actualizate pentru 2026, precum și noile modele Micro RGB

LG deschide seria lansărilor din 2026 cu o gamă extinsă de televizoare care promit îmbunătățiri vizibile în luminozitate, contrast, acuratețea culorilor și reducerea reflexiilor. Noile modele OLED evo, QNED evo și Micro RGB sunt construite în jurul unor procesoare AI actualizate și al unor tehnologii orientate spre personalizare, cu accent pe experiența de vizionare în…

Smart TV Samsung Micro RGB 65R95H – review (Aproape OLED la calități, dar fără riscurile asociate unui panou cu diode organice)

Am luat deja un prim contact cu seria de televizoare Micro RGB de la Samsung și v-am adus câteva prime impresii despre acesta, precum și despre întreaga gamă pregătită de gigantul sud-coreean pentru anul în curs. Acum am ocazia de a prezenta pe larg cel mai performant model de televizor Samsung Micro RGB, mai precis…

Televizoarele Samsung în 2026 sau cum este reinventată experiența de vizionare prin AI, MicroRGB și OLED actualizat, dar și printr-un ecosistem conectat

În 2006 abia ce ajungeau a fi popularizate televizoarele cu ecran LCD. Samsung vedea o creștere a pieței pentru această tehnologie, de la 19 milioane unități în 2005 se așteptau la 25 - 30 milioane unități în 2006. A fost și momentul în care compania sud-coreeană și-a acontat poziția de lider în piața de televizoare.