Huawei are şanse minime de a primi o nouă licenţă temporară din partea Statelor Unite ale Americii

/
/
1 oct. 19
/

Se pare că anul 2020 va veni pentru fanii Huawei din întreaga lume cu Harmony OS preinstalat pe mai toate device-urile. CEO-ul companiei chineze, Richard Yu, anunţa luna trecută că dacă interdicţiile actuale vor continua, noile produse Huawei vor veni la bord cu sistemul de operare dezvoltat intern.

Din păcate, veştile din Statele Unite ale Americii nu sunt deloc bune, Rob Strayer – reprezentant al Departamentului de Comerţ a declarat pentru Bloomberg că licenţele temporare se dau doar pentru a uşura trecerea de la un proces la altul, în cazul Huawei de a permite companiei să facă mai uşoară tranziţia către neutilizarea tehnologiei americane.

Aceste licenţe însă nu pot fi date la nesfârşit, astfel că sunt şanse foarte mari ca după 18 noiembrie (expiră cea de-a doua licenţă temporară acordată celor de la Huawei) compania chineză să nu mai poată folosi tehnologie americană de niciun fel (indiferent că vorbim de hardware sau software).

În paralel cu acest mesaj, administraţia Trump a anunţat că ţările partenere ce nu vor renunţa la echipamentele Huawei pentru dezvoltarea reţelelor 5G vor fi pedepsite într-un fel sau altul.

Este destul de clară politica Statelor Unite ale Americii vis-à-vis de Huawei şi este interesant de văzut cum va reuşi compania chineză să treacă peste această criză. 

Categorii: Huawei
Cuvinte cheie: Huawei, licenta temporara
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Oferta zilei: Cum poţi cumpăra smartwatch-ul Huawei Watch GT 5 de 46 mm la doar 599 lei?

Huawei Watch GT 5 de 46mm pe negru rămâne în continuare un smartwatch foarte elegant, unul care la preţul din titlu este fără doar şi poate un best buy.

Huawei mulţumeşte Statelor Unite ale Americii pentru restricţiile impuse în 2019 (fără acestea, industria de semiconductori din China nu ar fi progresat la fel de mult)

Încă din perioada 2019 – 2020 am spus că restricţiile agresive impuse de Statele Unite ale Americii nu vor face decât să ambiţioneze şi mai multe companiile chineze afectate, iar acestea din urmă, susţinute pragmatic de stat, vor reveni în câţiva ani mai puternice.

HUAWEI Watch Fit 5 Pro – review (Evoluție matură în segmentul ceasurilor inteligente HUAWEI cu ecran rectangular)

Gama de dispozitive purtabile de la HUAWEI este atât de extinsă încât pentru unii s-ar putea dovedi copleșitoare, de-a dreptul. Însă nu este nimic dificil în a determina care ar fi seria care ți se potrivește cel mai bine.