Cum ar putea arăta Huawei P40 Pro?

/
/
30 dec. 19
/

Huawei pregăteşte pentru prima parte a anului viitor două noi smartphone-uri de top: Huawei P40 şi Huawei P40 Pro. Cel din urmă va fi cu siguranţă şi modelul cel mai apreciat, cel de la care utilizatorii vor avea cele mai mari aşteptări.

Cum va arăta oare Huawei P40 Pro ?

Conform ultimelor randări apărute în presa de specialitate, Huawei P40 Pro va dispune în zona frontală de un display curbat şi o cameră selfie tip bulină, în timp ce pe spate va fi avea un ansamblu foto format din 5 senzori dispuşi în formă de L şi încadraţi într-un dreptunghi, flash dual-LED şi (posibil) un laser autofocus.

În acest moment nu prea mai putem vorbi de originalitate, mai toţi producătorii folosind combinaţii similare de design. Dacă se confirmă această estetică, nu putem spune că Huawei P40 Pro este un smartphone urât, ba din contră, însă câteva dintre liniile sale ne duc cu gândul la alte modele.

Posibile specificaţii hardware pentru Huawei P40 Pro:

  • procesor Kirin 990 tip octa-core;
  • minim 8 GB RAM, minim 128 GB spaţiu de stocare;
  • display OLED;
  • 5G dual-mode;
  • cei 5 senzori foto vor fi împărţiţi astfel: 64 Megapixeli Sony IMX686 + 20 Megapixeli ultra-wide + 12 Megapixeli telephoto + cameră macro + 3D ToF.

Huawei P40 Pro ar putea fi lansat oficial în Europa la sfârşitul lunii martie, însă nu ştim sigur ce sistem de operare va avea la bord.

Sursa: targetyoutube.com
Categorii: Huawei
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Huawei lansează în România noul Watch D3, iar noi avem un cod exclusiv de reducere de -200 lei

Huawei a lansat astăzi comercial noul ceas inteligent Watch D3, cu cele mai avansate măsurători și monitorizări de sănătate din gamă. Avem deja un review scris explicit, în același articol este integrată și o prezentare video, așa că voi trece rapid peste tot ce ține de specificații și caracteristici. Mult mai important mi s-a părut…

Huawei Watch D3 – review (Dispozitiv medical avansat camuflat într-un smartwatch elegant) 

Gama de smartwatch-uri Huawei se extinde constant, fiind introduse, pe lângă seria Watch GT 7 și Watch GT 7 Pro, și modelele Watch 6 și WWatch 6 Pro, precum și Watch D3, așa cum v-am anunțat încă de la început de septembrie 2026. Astăzi vedem cum se prezintă la raport cel mai performant smartwatch în…

Huawei lansează noile FreeBuds Neo, căști compacte și ușoare, cu ANC adaptiv și sunet Hi-Res

Huawei a prezentat oficial căștile in-ear TWS (True Wireless Stereo) FreeBuds Neo în cadrul evenimentului din Munchen, Germania, iar acum filiala din țara noastră anunță disponibilitatea comercială, însoțită de o ofertă de lansare despre care vorbim mai jos. Noile căști sunt poziționate în gama de căști in-ear a producătorului chinez între modelul de top FreeBuds…