Care sunt condițiile ca localizarea prin telefonul mobil să funcționeze pentru apelurile efectuate la 112?

/
/
2 apr. 20
/

AML este acronimul pentru Advanced Mobile Location, tehnologie ce a ajuns în sfârșit și în România. Sunt mai multe condiții ce trebuiesc îndeplinite ca apelurile la 112 să fie însoțite și de poziția GPS.

  1. Apelul trebuie efectuat de pe un smartphone ce rulează de la Android 4 spre versiunile noi  sau iOS 13.4;
  2. Smartphone-ul Android trebuie să dispună de Google Play Services (HMS-ul Huawei nu este inclus, cel puțin pentru moment);
  3. Cartelă SIM activă;
  4. Funcțiile de localizare să fie active (pentru că altfel nu se obțin datele necesare spre a fi trimise în timpul apelului la numărul de urgență).

În momentul în care este pornit un apel la 112, telefonul obține localizarea exactă prin GPS și Wi-Fi, iar datele sunt trimise printr-un mesaj către serviciul de urgență.

Declarație oficială:

„La acest moment, AML funcționează în toată țara, iar când cetățenii sună la 112, operatorii STS și dispecerii agențiilor de intervenție au la dispoziție coordonatele geografice cu o acuratețe mult mai mare. Am realizat teste, am analizat diverse scenarii tehnico-operaționale și am integrat toate configurațiile necesare, astfel încât această tehnologie să vină cât mai mult în sprijinul apelantului. Totodată, a fost nevoie de actualizarea legislației pentru implementarea acestei tehnologii. Noi continuăm demersurile pentru modernizarea Sistemului 112 printr-un proiect finanțat din fonduri europene pe care ne dorim să îl finalizăm în 2021.”, a declarat general-maior ing. Ionel-Sorin Bălan, prim-adjunct al directorului STS.

Mai există o aplicație ce s-ar putea dovedi de ajutor – Apel 112. Mai multe detalii legate de implementarea AML în România găsiți pe site-ul STS.

Via: Nwradu.ro
Categorii: Software
Cuvinte cheie: AML, GPS, STS
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Interfaţa One UI 8.5 bazată pe Android 16 în varianta stabilă este gata (iată ce device-uri Samsung vor primi această actualizare)

După mai bine de 7-8 build-uri beta pe anumite modele, se pare că cei de la Samsung au ajuns într-un final în acea etapă în care sunt mulţumiţi de One UI 8.5 şi sunt pregătiţi să lanseze mult aşteptatul update stabil şi fără probleme.

iOS 27 va fi anunţat oficial în luna iunie, însă patru modele de iPhone nu vor mai avea ocazia să îl vadă la lucru (iată care sunt acestea)

iOS 27 este următoarea iteraţie a cunoscutului sistem de operare pentru iPhone-uri, una ce ar urma să fie lansată oficial în luna iunie a acestui an.

O aplicaţie online cere 1.99 dolari / minut pentru a permite utilizatorilor să facă video call cu Iisus Hristos generat de AI

Dezvoltarea inteligenţei artificiale va duce şi la multe derapaje de ordin moral, spiritual, iar în cele ce urmează vă voi prezenta un astfel de exemplu, unul care din punctul meu de vedere este extrem de exagerat.