Comisia Europeană pregăteşte un Program Rabla european de 20 miliarde de euro

/
/
23 mai 20
/

Pe 14 mai a avut loc o întâlnire între şefii celor mai mari companii auto şi membrii Comisiei Europene, iar concluzia generală a discuţiilor a fost aceea că industria auto are nevoie urgent de sprijin financiar.

Comisia Europeană are în plan deja un program de ajutorare a transportului din Uniunea Europeană în valoare de 100 miliarde de euro, iar în cadrul acestuia urmează să fie inclus un pachet de 20 miliarde de euro pentru un Program Rabla destinat tuturor europenilor.

Vor fi acordate subvenţii celor interesaţi de achiziţia unui autovehicul nou, însă nu este încă clar ce maşini vor fi acceptate în acest program. Germania susţine stimularea achiziţiei de maşini până la 140 g/km, însă alte ţări susţin păstrarea limitei din legislaţia actuală de 95 g/km.

Rămâne de văzut care vor fi caracteristicile acestui program, însă mai mult ca sigur se vor oferi avantaje suplimentare celor care vor dori un autovehicul electric sau hibrid.

Sursa: profit.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Renault anunţă conceptul Renault Forefront, dronă terestră electrică dirijată de la distanţă

Producătorul francez Renault a prezentat oficial Renault Forefront, un concept de dronă terestră (UGV – Unmanned Ground Vehicle) controlată exclusiv prin telecomandă, proiectată pentru operațiuni tactice și misiuni speciale.

O mare organizaţie europeană de ecologişti cere Comisiei Europene ca maşinile plug-in hybrid (PHEV) să aibă rezervoare de maxim 15 litri

Vehiculele plug-in hybrid (PHEV) se află din nou în centrul unei dezbateri aprinse la Bruxelles. Promovate ani la rând drept puntea de legătură echilibrată între motoarele termice și tranziția complet electrică, hibrizii reîncărcabili sunt acuzați tot mai des că oferă doar avantaje fiscale pe hârtie, în timp ce în exploatarea zilnică poluează considerabil mai mult…

Tesla reduce producţia modelului Tesla Cybertruck, după ce vânzările au fost un dezastru (posibil să vedem chiar o retragere din producţie anul viitor)

Din păcate nu tot ce propune Tesla se transformă automat şi în succes comercial. Elon Musk a confirmat recent că Tesla va micșora destul de mult producția modelului Tesla Cybertruck la Gigafactory Texas, cu o oprire sau o scădere semnificativă programată pentru mijlocul anului 2027.