iOS 14 este oficial: organizator de aplicații, widget-uri și Picture-in-Picture

/
/
22 iun. 20
/

iOS 14 a fost prezentat oficial de către Apple și sunt o sumă de funcții noi, unele dintre ele prezente pe Android de o bună perioadă de timp (de aici și o sumă de comentarii ce le vom găsi în secțiunea dedicată, cu siguranță).

1. Widget-uri;

În sfârșit, Apple aduce widget-urile în iOS 14. Adună mai multă informație și pot fi configurate într-o sumedenie de dimensiuni.

2. Picture-in-Picture;

Altă funcție disponibilă de ceva timp pe Android. PiP debutează în iOS 14, în clipurile video și în apelurile realizate pe FaceTime. Prin gestul de Home îl poți aduce într-o fereastră dedicată (unde îl poți muta pe ecran în funcție de preferințe sau îl oprești etc). Poți avea partea audio în fundal și clipul scos complet de pe ecran (funcție ce nu este disponibilă pe Android).

3. Librărie de aplicații / App Library;

Avem un fel de App Drawer în iOS 14. App Library organizează aplicațiile în mod automat pe categorii, găsiți fereastra dedicată în dreapta (cel mai din dreapta ecran să spun așa mai plastic). Are și un folder cu aplicații sugerate. Unele ecrane de start pot fi ascunse, iar în combinație cu App Library putem spune că avem o interpretare, o idee de App Drawer de la compania americană.

4. Siri are o funcție de traducere ce amintește de Google Translate;

Au venit cu o actualizare legată de asistentul Siri (design mai compact, animații la baza ecranului fără a intra pe întreg display-ul când ai nevoie de o anumită funcție sau informație cu activare vocală). Au instalat o funcție similară cu Google Translate, are și capacitatea de a face traducere pe conversațiile live (vor să-i aducă la faliment pe Vasco :)).

5. Alte funcții (Apple Messages îmbunătățit, Apple Maps actualizat pentru Marea Britanie, Irlanda și Canada  – direcții pentru cicliști, opțiune de evitare a scărilor în New York, Los Angeles, San Francisco, Beijing și Shanghai).

Din 2021 vei putea folosi iPhone-ul în rol de cheie ad-hoc pentru BMW Seria 5 prin CarPlay (prin tehnologia NFC, atingi telefonul de ușă). Va funcționa și pe iOS 13, are un profil dedicat spre a evita preluarea comenzii de către altă persoană.

iOS 14 urmează a debuta în public beta din iulie, în faza developer preview urmează a intra de astăzi. La toamnă va fi lansat pe dispozitivele compatibile (de la iPhone 6s spre generațiile mai noi).

Sursa: Apple.com
Categorii: iOS
Cuvinte cheie: apple, iOS 14
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

iOS 26 cu designul Liquid Glass – cel mai mare redesign al interfeței din ultimii ani

Apple a prezentat iOS 26 în cadrul WWD25. Au trecut de la iOS 18 spre iOS 26 cu mențiunea că doresc a avea un sistem unificat al denumirilor pentru SO-urile aduse pe smartphone, laptop sau smartwatch.

7 modele de iPhone și iPad ce au rămas fără suport din partea aplicației YouTube

YouTube și-a actualizat lista de dispozitive ce rulează iOS sau iPadOS și 7 modele au rămas fără suport.

App Store sau Google Play – ce magazin de aplicaţii generează mai multe venituri dezvoltatorilor (raportul este mult în favoarea uneia dintre părţi)?

Deşi AppGalerry-ul celor de la Huawei a mai crescut puţin, acest magazin rămâne în continuare irelevant, lupta ducându-se în continuare în doi: App Store, magazinul de aplicaţii al celor de la Apple şi Google Play, magazinul de aplicaţii al celor de la Google.