Apple pregăteşte terenul şi întreabă utilizatorii ce fac cu încărcătoarele vechi

/
/
4 iul. 20
/

Săptămâna trecută aflam cum vrea Apple să vândă iPhone-urile la preţuri mai mici: renunţă la accesoriile din cutia de retail (căşti şi încărcător). Practic noua generaţie de iPhone-uri va avea în cutie doar un cablu USB Type-C – Litghtning.

Iniţial această veste a fost primită cu oarecare semne de îndoială, însă de la zi la zi pare a trece de la zvon la realitate. Se pare că programul se va numi Apple Charger Gate, iar compania americană a început să întrebe deja utilizatorii ce au de gând să facă cu încărcătoarele vechi.

Un exemplu elocvent îl primim din Brazilia acolo unde utilizatorii au primit un scurt chestionar pe acest subiect. Aceştia au fost întrebaţi ce fac cu încărcătoarele vechi, iar ca variante de răspuns au avut:

  • l-am vândut sau l-am dat la schimb împreună cu iPhone-ul meu;
  • l-am pierdut;
  • l-am dat unui membru al familiei sau unui prieten;
  • încă îl folosesc acasă;
  • încă îl folosesc afară (la muncă, la şcoală, în alte locuri);
  • încă îl am, dar nu îl mai folosesc.

Cei de la Apple pregătesc astfel terenul pentru Apple Charger Gate, un program prin care compania americană ar putea susţine că vrea să reducă cantitatea de deşeuri electronice. Totuşi, fanii Apple vor putea cumpăra încărcătoarele separat la preţuri demne de acest brand.

Sursa: pocketnow.com
Categorii: Apple
Cuvinte cheie: apple, incarcator, iphone, iPhone 12
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Ce știm despre MacBook Neo 2 până acum – A19 Pro de pe iPhone 17 Pro / Pro Max, dar cu un nucleu în minus, funcții AI etc

Apple lucrează la a doua generație a laptopului său de buget, MacBook-ul ce a reușit să genereze vânzări cu adevărat serioase în segmentul entry.

TOP 10: Cele mai bune telefoane mobile cu preț de până în 3000 lei – 07.26

Am făcut o listă cu 10 telefoane mobile ce au preț de până în 3000 lei și punctează la raportul preț / specificații.

Bursa zvonurilor: iPhone 20 Pro Max ar veni cu display de 7 inci și baterie de 6000 mAh

Pe 9 ianuarie 2007, pe scena de la Macworld Expo din San Francisco, Steve Jobs apărea în faţa mulţimii de jurnalişti pentru a prezenta viitorul. Primul iPhone denumit simplu iPhone 2G avea să deschidă calea spre noi orizonturi, să arate lumii că modul nostru de a comunica şi de a ne distra trebuia schimbat.