iPhone 12 – fără încărcător și fără căști în pachetul de retail?

/
/
28 iun. 20
/

Trebuie să precizez din start că avem un zvon, dar dacă mă uit la prețurile vehiculate pentru diferite configurații de iPhone 12 aproape că înțeleg cum reușește Apple să-și reducă costurile.

MacRumors a reușit să facă rost de o notă de cercetare a Barclays. Acolo se specifică că iPhone 12 nu va avea căștile EarPods în pachet (în linie cu ce spune un alt analist din industrie în urmă cu câteva săptămâni).

Noile iPhone 12 ar veni fără încărcător în pachet, doar cu un cablu USB Type-C – Lightning (dovada că Apple nu renunță la portul Lightning încă, USB type-C-ul pe iPhone mai are de așteptat cel puțin o generație).

Vă dați seama că orice client de iPhone va avea nevoie de încărcător, iar Apple îl poate comercializa separat. Pe de altă parte, este lăsată o portiță și spre alte companii specializate în accesorii etc. Ar putea veni cu produse mai ieftine și nu m-aș mira ca o parte dintre cei ce aleg iPhone să meargă pe mâna unui încărcător mai ieftin (cum se întâmplă și la huse, huse de 30 – 40 lei pe telefon de +5000 lei).

Noile iPhone-uri ar suporta încărcare la 20W, cu mult în spatele concurenței de la Samsung, Huawei sau OPPO ce au ajuns la 40, 45 sau chiar 65W.

Cum vi se pare noua găselniță de marketing a Apple? Bineînțeles, dacă se dorește a fi reală și nu doar un zvon de pe blogurile și site-urile tech internaționale.

Sursa: MacRumors
Categorii: Apple, Smartphone
Cuvinte cheie: apple, iPhone 12
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Samsung Galaxy A37 5G – review (Cum se prezintă la jumătate de an de la lansare unul dintre cele mai de succes telefoane din oferta operatorilor telecom)

Trebuie să recunosc că review-ul pentru Samsung Galaxy A37 5G vine ceva cam târziu, telefonul fiind lansat încă din primăvara acestui an, însă aș putea spune că rămâne și acum extrem de interesant. Spun asta fiindcă prețurile au început să fie din ce în ce mai bune față de momentul introducerii pe piață, iar până…

Bursa zvonurilor: iPhone 18 apare în primele imagini clare

Lansarea oficială a modelului standard iPhone 18 este vehiculată abia pentru primăvara anului 2027, însă primele schițe și presupuse machete au început deja să circule online. Cea mai vizibilă schimbare se anunță la nivelul modulului foto de pe spatele telefonului, zonă pe care Apple pare pregătită să o redeseneze.

A apărut şi prima clonă chineză pentru smartphone-ul cu display lat Huawei Pura X View

Huawei Pura X View este un smartphone lansat oficial la începutul acestei toamne şi este un device cu ecran lat şi nepliabil (aspect 16:9.5).