Huawei Mate 40 Pro apare într-o serie de randări detaliate

/
/
4 aug. 20
/

Mai sunt câteva săptămâni până când Huawei va lansa noua serie de flagship-uri Huawei Mate 40, iar cel mai cel dintre ele va fi cu siguranţă Huawei Mate 40 Pro. Acest model a apărut de curând în câteva randări detaliate realizate de OnLeaks şi pricebaba.com pe baza unor scheme CAD.

httpvh://youtu.be/fIM7SE2r8Rw

Huawei Mate 40 Pro vine ca o combinaţie între Huawei P40 Pro (zona frontală) şi Huawei Mate 30 Pro (spate) cu mici actualizări normale la o generaţie nouă.

În faţă avem un display foarte generos, unul cu ecran curbat tip Waterfall, cameră selfie duală tip pastilă poziţionată lateral stânga şi margini reduse, chiar şi în zona inferioară. Pe spate vedem o cameră foto circulară cvadruplă ce include şi un senzor periscop, un LED flash şi un alt senzor ce ar putea fi unul pentru adâncimea de câmp.

Huawei Mate 40 Pro este un smartphone elegant, însă nu după gusturile mele (personal nu mă atrag deloc device-urile cu cameră frontală integrată sub diverse forme în display).

Ca şi specificaţii zvonurile susţin că vom avea un ecran OLED de 6.7 inci şi rată de refresh de 120Hz, procesor Kirin 1020 dezvoltat pe un proces de 5 nm, 12 GB RAM, până la 512 GB spaţiu de stocare şi o grosime maximă de 9 mm.

Categorii: Huawei
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Huawei lansează noile FreeBuds Neo, căști compacte și ușoare, cu ANC adaptiv și sunet Hi-Res

Huawei a prezentat oficial căștile in-ear TWS (True Wireless Stereo) FreeBuds Neo în cadrul evenimentului din Munchen, Germania, iar acum filiala din țara noastră anunță disponibilitatea comercială, însoțită de o ofertă de lansare despre care vorbim mai jos. Noile căști sunt poziționate în gama de căști in-ear a producătorului chinez între modelul de top FreeBuds…

Huawei Watch GT 7 Pro – review + cod exclusiv de reducere de -300 lei

Fiecare început de toamnă din ultimii câțiva ani reprezintă pentru Huawei momentul la care sunt introduse noile generații ale celor mai importante dispozitive purtabile din gama companiei. Vorbim desigur despre ceasurile inteligente din seria Watch GT, care au ajuns în acest an la cea de-a șaptea generație. Am participat la evenimentul grandios de lansare internațională…

Huawei a lansat noile Watch GT7 și GT7 Pro, Watch 6 și Watch 6 Pro, Watch D3 și o nouă tabletă flagship – MatePadPro 12

Huawei a organizat un eveniment major de lansare în München, Germania, pe data de 2 septembrie 2026, aducând în prim-plan o gamă nouă de dispozitive inteligente axate pe monitorizarea sănătății, performanță sportivă și productivitate. Din punctul meu de vedere, lansarea a subliniat încă o dată angajamentul producătorului de a inova atât pe segmentul de purtabile…