Din octombrie vom putea ajunge de la Aeroportul Internaţional Henri Coandă la Gara de Nord cu trenul

/
/
4 aug. 20
/

Linia de tren ce leagă Aeroportul Internaţional Henri Coandă de Gara de Nord este aproape gata, constructorii mai având de finalizat câteva lucrări pe două tronsoane.

În acest moment mai sunt câteva lucrări de finalizat, pe tronsonul dintre Mogoșoaia și Balotești, care are aproximativ 8 kilometri, se lucrează la dublarea liniei de cale ferată, în timp ce pe racordul care leagă aeroportul de linia de cale ferată Mogoșoaia-Balotești și care are aproximativ 3 kilometri, se lucrează, acesta fiind gata în proporție de peste 90 la sută.

Din păcate nici de această dată constructorii nu au respectat termenul de finalizare iniţial, 26 august. Ministru Transportului, Lucian Bode, pune această întârziere pe seama unor “blocaje legate de decizii ale instanței pe care nu am vrut să le încălcăm”, însă ne asigură că începând cu luna octombrie distanţa de 19.5 kilometri dintre Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi Gara de Nord va fi parcursă cu trenul în aproximativ 15 minute luând în calcul şi cele 4 staţii de oprire.

Noroc cu UEFA că ne-a pus această condiţie, că altfel visam în continuare la această linie de tren.

Sursa: profit.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Angajaţi şi foşti angajaţi OpenAI şi Anthropic încep să ne avertizeze că în 10 ani inteligenţa artificială poate ajunge chiar să distrugă omenirea

Nu ştiu ce se întâmplă, dar creşte numărul celor care prevăd un viitor sumbru în ceea ce priveşte raportul dintre omenire şi evoluţia inteligenţei artificiale.

Philips România a fost amendată de Consiliul Concurenţei cu aproximativ 1 milion de euro, deoarece un angajat şi-a dezinstalat WhatsApp-ul de pe telefonul de muncă chiar în timpul inspecţiei

Luna trecută vă spuneam că Philips România şi alţi 10 parteneri sunt investigaţi de Consiliul Concurenţei pentru posibile practici anticoncurenţiale.

TOP 10: Oferte eMAG din 9.09.26 (cameră de supraveghere cu funcție de sonerie, POCO F9 Ultra cu reducere de 800 lei, televizor LG cu panel QNED Mini LED și rată de refresh la 144Hz – model 2026)

Am făcut o selecție de produse din oferta eMAG, iar printre cele 10 dispozitive se află și un laptop de gaming MSI Katana cu placă grafică NVIDIA GeForce RTX 5070 și 8 GB GDDR7 (unul dintre cele mai ieftine notebook-uri de gaming cu această placă grafică - în acest moment).