Proiector portabil wireless BenQ GS2 – review

26/08/2020

BenQ este un expert în materie de proiectoare și din cauza asta pot propune o gamă largă de astfel de produse, pe care le împart în multe categorii, pentru a acoperi preferințele cât mai multor clienți.

Am testat deja un proiector portabil de la BenQ, însă de data aceasta vom vorbi despre unul mult mai performant. Sigur că asta aduce și un cost mai ridicat, însă important este să aflăm dacă BenQ GS2 poate convinge chiar și așa. Sper să ne lămurim împreună din rândurile ce urmează.

Specificații proiector portabil wireless BenQ GS2

  • Sistem de proiecție – DLP 3438;
  • Sursă de lumină – OSRAM Q8A LED;
  • Rezoluție – nativă 1280 x 720 pixeli, poate suporta rezoluții de la sursă de la VGA 480p până la Full HD 1080p;
  • Culori afișate – 1.07 miliarde;
  • Luminozitate – până la 500 ANSI Lumens;
  • Contrast FOFO (Full On Full Off) – 100.000:1;
  • Durată de viață lampă – până la 30.000 de ore în modul Eco, până la 20.000 ore mod Normal;
  • Diagonală – de la 30 inch (76 cm) – 100 inch (254 cm);
  • Sistem de operare bazat pe Android 6.0 Marshmallow;
  • Chipset MStar 648, 2 GB memorie RAM LPDDR3, 8 GB spațiu intern de stocare;
  • Conectivitate: Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac prin dongle inclus, 2.4 și 5 GHz, Bluetooth 4.0, HDMI 1.4a, USB Type-C cu suport DisplayPort, USB 2.0, jack de 3.5 mm pentru ieșire audio;
  • Sunet: 2 x 2W;
  • Consum: 65W (maxim), 42W (normal), 30W (pe baterie);
  • Baterie: 6.000 mAh la 11.1V / 66.6 Wh;
  • Dimensiuni: 144‎ x 139 x 139 mm;
  • Greutate: 1.6 kg.

Design

Proiector portabil wireless BenQ GS2

Cutia în care BenQ GS2 ajunge la client nu este una prea voluminoasă, dar înăuntru găsim, pe lângă proiectorul propriu-zis, și o geantă de transport și depozitare, adaptorul de încărcare cu trei cabluri cu ștecăre diferite, pentru 3 zone distincte, cablu USB Type-C compatibil DisplayPort, dongle Wi-Fi pe USB, telecomandă cu baterie compatibilă, ghid de pornire rapidă, certificat de garanție și alte câteva pliante cu diferite informații:

Geanta din pachet arată bine și se asortează perfect cu culoarea proiectorului, având o nuanță predominantă de bej, cu detalii maro închis – mâner, în jurul fermoarului. Geanta este din material textil gros, ce pare rezistent, iar înăuntru poate fi compartimentată prin intermediul unui separator din burete cu velcro pe laterale.

În geantă este suficient loc nu doar pentru proiector, ci pentru multe alte accesorii, precum încărcător cu cablul său, telecomandă și alte câteva lucruri mărunte.

Telecomanda este micuță și foarte ușoară, se așează perfect în mână și, chiar dacă nu are prea multe butoane, îți permite controlul facil al tuturor funcțiilor proiectorului.

Adaptorul Wi-Fi este de dimensiunile unui stick clasic pe USB Type-A și funcționează doar în portul dedicat lui din proiector, nu și în celălalt port USB.

Deși poate părea mai degrabă că designul proiectorului a pus accent aspectul fashion, prin culorile carcasei și prin anumite texturi și modele de pe plasticul de la exterior, în realitate BenQ GS2 este și rezistent.

Are certificare IPX2, deci poate rezista la stropiri accidentale cu lichide, dar se pare că nu va avea de suferit nici de la o cădere de la maximum un metru înălțime.

Detaliile practice se mai referă și la modul prin care se poate încărca BenQ GS2. Mufa de încărcare se atașează prin magnet pinilor de pe proiector.

Astfel, în cazul în care cineva se împiedică sau trage fără să vrea de cablul conectat la proiector, mufa se va desprinde înainte ca proiectorul să se miște.

Nu o să vă vorbesc prea mult despre design, sunt destule poze în galeria de la finalul recenziei din care veți înțelege mai bine cum arată acest proiector.

Vreau să adaug însă că BenQ GS2 poate fi montat inclusiv pe un trepied cu șurub clasic de 1/4 inch și că baza este reglabilă pe înclinare la un unghi de 15 grade.

Zona de conectivitate este ”ascunsă” în spatele unui capac de cauciuc, ce trebuie să fie închis pentru ca proiectorul să asigure rezistența la stropi conformă cu standardul IPX2.

Butoanele de pe proiector sunt dispuse pe zona de sus, acolo unde sunt și 3 LED-uri ce oferă informații despre baterie, când se încarcă, dar și despre câtă energie mai este stocată.

Senzorii IR, ce primesc informațiile de la telecomandă, sunt așezați atât sus, cât și pe partea frontală a proiectorului, cumva lângă lentilă. Astfel, telecomanda va funcționa dacă o îndreptăm în orice direcție către proiector și chiar și spre suprafața de proiecție, care va reflecta raza înapoi către proiector.

BenQ GS2 se simte ca un produs de cea mai bună calitate. Materialele folosite la exterior sunt plăcute la atingere, plasticul de pe margini este ușor cauciucat, în timp ce pe partea frontală este metal cu un model frumos. Proiectorul se simte robust și pare rezistent, în timp ce finisările sunt atent lucrate.

Imagine și sunet

Proiector portabil wireless BenQ GS2

În cazul BenQ GV1 nu am fost impresionat de calitatea imaginii, chiar și având în vedere că vorbeam de un proiector portabil. Mă așteptam ca nici BenQ GS2 să nu se descurce tocmai bine, dar iată că nu trebuie să ai preconcepții niciodată.

Asta fiindcă BenQ GS2 se descurcă neașteptat de bine atunci când proiecția se face cu încărcătorul conectat la dispozitiv. În aceste condiții este activat modul Normal de proiecție, în care poți ridica luminozitatea la maximum, în funcție de profilul de imagine ales. Sunt nu mai puțin de 7 moduri: Bright, Cinema, Vivid TV, Sport, Camp Fire, Bed Time și User.

Modurile de imagine de pe BenQ GS2:

Mai există încă un mod de imagine, ce se activează automat în momentul în care proiectorul este deconectat de la priză. Modul Battery devine cel implicit în acel moment. Eu aș recomanda ca de câte ori ai ocazia să ții proiectorul în priză să o faci, întrucât modul Battery pune consumul pe primul loc, limitând consumul la doar 30W. Asta înseamnă că luminozitatea nativă va fi cu mult mai mică.

Pe baterie este recomandat să vizionezi conținut pe BenQ GS2 doar în întuneric sau cu cât mai puțină lumină ambientală. Altfel, contrastul are mult de suferit, iar culorile sunt ceva cam șterse. Poți avea parte de o experiență decentă, dar nu se compară cu imaginea pe care o primești atunci când proiectorul este alimentat prin încărcător.

În acest scenariu, BenQ GS2 surprinde. Afișează o luminozitate maximă suficientă chiar și cu lumină de nivel mediu în jur. Într-o cameră puternic luminată sau afară, chiar și după-amiaza (fiindcă în lumină naturală puternică nu vei vedea nimic) sunt probleme.

Dacă aștepți însă seara sau, și mai bine, noaptea, vei descoperi o imagine mai mult decât decentă pe BenQ GS2. Aș numi calitatea bună la modul general și foarte bună pentru un proiector de asemenea dimensiuni.

Luminozitatea este optimă, nici la 50% nu sunt probleme cu unele tipuri de conținut, iar contrastul surprinzător de înalt și bine dozat. Intervalul dinamic nu este suficient de extins, dar aici este greu chiar și la un proiector full size.

Culorile sunt vii, intense pe modul Vivid TV, pe care îl și recomand pentru majoritatea tipurilor de conținut. Modul Cinema poate părea ideal pentru filme, dar mie mi s-a părut un pic cam reținut în a afișa culorile pe atât de intens pe cât ar trebui.

Exemple de imagini oferite de BenQ GS2:

Am pus mai sus câteva poze cu ceea ce proiectează BenQ GS2, dar desigur că acestea nu reflectă în mod clar capabilitățile reale. El se descurcă mult mai bine decât mă așteptam, bine la modul general și foarte bine pentru un proiector portabil.

Nici rezoluția de 1280 x 720 pixeli nu pune deloc probleme, mie mi s-a părut totul corect conturat și asta chiar și la diagonale de circa 2 metri. Peste această valoare încep să se vadă cam prea pronunțat pixelii, mai ales dacă te apropii la mai puțin de 2 metri de suprafața de proiecție.

Apropo de distanțele de proiectare și diagonalele obținute, avem așa de la BenQ GS2 (distanțe și diagonale aproximative, măsurate de mine):

Diagonale ecran si Distante proiectie BenQ GS2

Mai multe detalii despre diagonalele de proiecție raportate la distanțe găsiți în tabelul de mai jos, pe care l-am extras din manualul de utilizare:

Diagonale ecran si Distante proiectie BenQ GS2

În ceea ce privește sunetul pe care BenQ GS2 îl redă prin intermediul celor 2 difuzoare a câte 2W și aici este de bine. Nu perfect sau foarte bine, dar suficient de bine pentru un astfel de produs.

Sunetul este clar, cu frecvențele medii cel mai bine redate, care fac vocea, indiferent de timbru, să fie exactă. Înaltele nu sunt cele mai fine, dar sunt ok, în timp ce bass-ul pare ușor forțat, deloc plin, adânc.

Volumul maxim, pe de altă parte, este surprinzător de înalt, mai ales că este anunțată o putere maximă de 4W. Nu vor fi probleme cu filmele sau cu sport, în interior. Afară, în funcție de cât zgomot ambiental există în jur, s-ar putea să mai apară ceva probleme. Pentru muzică în mod clar trebuie să apelezi la un difuzor extern.

Prin jack-ul de 3.5 mm sunetul este bun, dar nimic impresionant. Nu sunt probleme, dar poate cel mai simplu și cel puțin la fel de bine ar fi cu o boxă cu conexiune Bluetooth.

Utilizare

BenQ GS2 poate fi folosit conectat la o sursă video externă, dar poate fi și el cel care redă conținut de unul singur. Poate face asta grație sistemului de operare pe care îl rulează. Este vorba despre un Android 6.0 Marshmallow intens simplificat prin intermediul interfeței BenQ.

Capturi de ecran din interfața proiectorului BenQ GS2: 

Interfața este suficient de simplu de parcurs cu telecomanda, fiind optimizată pentru o astfel de operare.

Sunt gata instalate aplicații precum Netflix și YouTube, dar mai sunt și altele disponibile în magazinul Aptoide. Uneori mai apar mici probleme, cu aplicația YouTube cel mai des, ce refuza să mai răspundă, însă în general experiența de utilizare este plăcută. Mi-ar fi plăcut ca totuși sistemul de operare din spate să fie unul mai recent, nu un Android 6.0 Marshmallow de acum 5 ani.

Să vă spun aici și despre sistemul de focus al imaginii. Acesta este unul complet automat și există un buton dedicat pe telecomandă acestei operațiuni. În momentul în care este apăsat, pe ecran apare o imagine de control, urmată de reglarea punctului de clar, care durează în jur de una – două secunde.

Nu ai cum să nu apreciezi că BenQ GS2 poate reda conținut de unul singur și că rulează un sistem de operare bazat pe Android, însă ar fi fost de preferat o versiune mai nouă a acestuia.  

Conectivitate

Proiector portabil wireless BenQ GS2

Multe elemente de conectivitate pentru un proiector portabil. Pe partea wireless avem Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, pe 2.4 și 5 GHz prin intermediul unui adaptor ce se atașează strict în portul destinat lui. Bluetooth este în versiune 4.0, standard un pic cam vechi, dar îți permite nu doar să conectezi surse externe de sunet (boxe, căști) la proiector, ci și să transformi dispozitivul în boxă Bluetooth care să redea sunetul din alte surse.

Prin contact direct, avem disponibil un port HDMI 1.4a, un USB Type-C cu suport DisplayPort, un port USB Type-A și un jack de 3.5 mm ca ieșire de sunet.

Autonomie

Proiector portabil wireless BenQ GS2

Bateria de 6.000 mAh / 66.6 Wh ar trebui, conform fișei tehnice, să ofere o autonomie de circa 3 ore. Având în vedere că în momentul în care proiectorul este folosit fără a fi conectat la priză, este activat automat modul Battery, autonomia reală este foarte apropiată de cea anunțată.

Astfel, cu luminozitatea și volumul din difuzor la jumătate din intensitatea maximă, BenQ GS2 chiar rezistă un pic sub 3 ore de redare continuă.

Consider autonomia una potrivită, suficientă pentru a vedea de la început la sfârșit majoritatea filmelor existente.

Preț

Proiector portabil wireless BenQ GS2 – 3.300 lei pe eMAG.ro

Concluzii

Proiector portabil wireless BenQ GS2

La început ne-am dorit să aflăm dacă BenQ GS2 merită suma ce se cere investită în acest produs. Ei bine, după tot ce am văzut la acest proiector portabil, pot spune că cei care chiar își doresc sau poate chiar au nevoie de un astfel de dispozitiv, nu vor fi dezamăgiți. Sigur că nu este perfect, dar, raportat la ce oferă pentru banii ceruți, eu consider că BenQ GS2 merită. Dacă găsim un preț și mai mic în altă parte sau dacă vor apărea reduceri pe viitor, atunci acest produs devine și mai lesne de recomandat.

Cele mai importante punte pro și contra pentru proiectorul portabil wireless BenQ GS2:

PRO

  • imagine de foarte bună calitate, cu luminozitate suficientă în spații slab iluminate, contrast înalt și culori vii;
  • conectivitate extinsă;
  • rezistență la stropiri accidentale și la căderi de la mai puțin de un metru;
  • construcție solidă, cu materiale și finisări de calitate;
  • sistem propriu de operare ce permite folosirea proiectorului de unul singur, fără a fi nevoie de o sursă externă de la care să fie preluată imaginea.

CONTRA

  • calitatea imaginii scade considerabil în spații cu lumină ambientală medie sau ridicată, în special contrastul și intervalul dinamic au mult de suferit (oarecum normal pentru un astfel de proiector, dar trebuia menționat);
  • sistemul de operare se bazează pe o versiune prea veche de Android – 6.0 Marshmallow și mai apar unele bug-uri.
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.