Elevii din România s-ar putea plimba gratuit tot anul calendaristic cu tot ce înseamnă transport local şi judeţean

/
/
8 oct. 20
/

Senatul României a decis (în calitate de for decizional al Parlamentului) să ofere elevilor transport gratuit pe tot ce înseamnă transport local şi judeţean pe parcursul întregului an calendaristic.

Proiectul prevede următoarele: “Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic”.

În vederea asigurării gratuității prevăzute, decontarea cheltuielilor se va face de la bugetul de stat prin transfer catre unitățile administrativ-teritoriale. Gratuitatea va fi asigurată de catre autoritățile locale prin subvenționarea operatorului de transport. Totodată, elevii vor avea dreptul la decontarea cheltuielilor cu transportul de interes public desfășurat în alte condiții decât sub forma unui serviciu public. Decontarea se va realiza de către unitatea de învățământ.

Pentru a intra în vigoare, proiectul adoptat de Senat trebuie aprobat de Preşedintele României (până atunci însă acesta ar putea fi contestat la Curtea Constituţională, guvernul subliniind că gratuitatea nu se justifică pentru tot anul calendaristic, ci doar pentru anul şcolar).

Sursa: profit.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

O Tesla Model S a devenit prima maşină electrică din lume ce a depăşit bariera a 3.000.000 de kilometri (iată cum arată povestea ei)

Într-o perioadă în care scepticii încă se întreabă cât rezistă bateria unui automobil electric pe termen lung, un german a demonstrat că viitorul mobilității electrice este deja aici și este destul de durabil.

După Dacia Striker în Turcia şi Dacia Spring în Slovenia, un viitor model Dacia ar putea ajunge cu producţia în China

Pentru românul din noi, numele Dacia te duce automat la un anumit tip de mândrie locală, la istoria de pe platforma de la Mioveni și la acea promisiune simplă, dar clară: mobilitate accesibilă pentru omul de rând. Dacia a fost mereu colacul de salvare al familiei care își dorea o mașină nouă, fără să facă…

Al treilea cel mai vândut EV la nivel mondial în T1 2026 a fost lansat oficial și în România

Geely E2 a fost vândut în 800.000 de unități în doar 664 de zile, ceea ce l-a propulsat pe podiumul mondial în trimestrul 1 din 2026. De acum, modelul de segment B este disponibil și pe piața locală, fiind oferit în trei versiuni - Pro, Max și Ultra. Primele două sunt identice la nivel de…