Ao Air Atmos sau cum arată masca de protecţie a viitorului

/
/
21 oct. 20
/

Nu ştiu pentru cât timp vom continua să purtăm măşti la modul în care o facem în prezent, însă companii din întreaga lume caută soluţii pentru a oferi oamenilor protecţie mult mai ridicată împotriva viruşilor şi a bacteriilor.

Dacă în vară vă prezentam LG PuriCare Wearable Air Purifier, o mască de protecţie dezvoltată de LG cu filtre HEPA şi ventilatoare, în cele ce urmează vom detalia o altă mască a viitorului, Ao Air Atmos.

Această mască a fost dezvoltată iniţial pentru a proteja utilizatorul de poluarea aerului, însă în contextul pandemiei actuale compania producătoare caută soluţii pentru a o adapta astfel încât aceasta să poată oferi protecţie şi împotriva viruşilor şi a bacteriilor.

httpvh://youtu.be/cxE_tFiVyKc

Ao Air Atmos utilizează un sistem proprietar de nanofiltrare a aerului bazat pe ventilatoare denumit D’Fend ce protejează utilizatorul şi filtrează mai mult de 98% din cele mai mici particule, inclusiv PM 2.5. Ao Air Atmos ar oferi o protecţie de până la 25 de ori mai bună decât o mască N95 şi de până la 50 de ori mai bună decât o mască obişnuită.

Masca se poate adapta la stilul de respiraţie astfel încât să ofere mai mult sau mai puţin oxigen. Există şi o aplicaţie de smartphone, una care primeşte prin intermediul bluetooth informaţii legate de calitatea aerului, de calitatea filtrelor şi de modul în care utilizatorul respiră.

Ao Air susţine că la o purtare medie de 5 ore / zi filtrele ar trebui schimbate lunar, iar bateria încorporată oferă o autonomie de aproximativ 4-5 ore.

Ao Air Atmos se află în etapa de precomandă şi are un preţ de 350 de dolari + transport (pentru România acesta este de 30 dolari), în timp ce un pachet de filtre necesar pentru 4 luni costă 50 de dolari.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Garmin Forerunner 170 Music – review (Metrici avansați pentru alergătorii care vor muzică și plăți contactless la încheietură)

Garmin a lansat recent o serie de trei ceasuri noi din gama Forerunner. Este vorba despre modelul de bază Forerunner 70, de versiunea intermediară Forerunner 170 și de cea mai avansată ediție - Forerunner 170 Music, care reprezintă și subiectul review-ului de față.

HUAWEI Watch Fit 5 Pro – review (Evoluție matură în segmentul ceasurilor inteligente HUAWEI cu ecran rectangular)

Gama de dispozitive purtabile de la HUAWEI este atât de extinsă încât pentru unii s-ar putea dovedi copleșitoare, de-a dreptul. Însă nu este nimic dificil în a determina care ar fi seria care ți se potrivește cel mai bine.

HUAWEI lansează Watch FIT 5 Pro și Watch FIT 5, iar noi avem coduri de reducere ce pot tăia prețul cu până la -300 de lei

Seria Watch FIT de la HUAWEI tocmai își vede lansate oficial cele mai noi modele, disponibile comercial încă de azi. În magazinul oficial HUAWEI România sunt derulate și promoții cu această ocazie, iar noi avem pentru voi, așa cum v-am obișnuit deja, coduri exclusive de reducere. Astfel, prin aplicarea codului AGADGETFPRO5 în coșul de cumpărături…