Orange şi Vonino au câştigat şi licitaţia pentru restul de 58.847 de tablete cu internet destinate elevilor din 9 judeţe

/
/
29 oct. 20
/

Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) a anunţat că alianţa Orange România  / Vonino a câştigat licitaţia pentru ultimele 58.847 de tablete cu conexiune la internet destinate elevilor din Regiunea Nord-Est 1 (Bacău, Botoșani, Neamț) – 29.500 unităţi și Regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj) – 29.347 unităţi.

Valoarea contractului ce urmează a fi semnat după data de 9 noiembrie a fost estimată la 29,671 milioane de lei, fără TVA. Potrivit datelor ONAC, oferta Orange România / Vonino a fost de 29.600.041 lei, fără TVA. La procedură a fost admisă și oferta Vodafone România, care s-a ridicat însă la 29.670.657,40 lei, fără TVA. La licitație s-au înscris și Elsaco Solutions și Fragra Design (Quick Mobile), dar ofertele lor au fost respinse.

„Acordul-cadru se va semna cu Orange România. Dacă câștigătorul licitației nu va putea onora comanda, contractele subsecvente vor fi încheiate cu Vodafone România”, a declarat pentru Cornelia Nagy, președintele ONAC.

Orange şi Vonino au mai câştigat şi licitaţia pentru 82.826 de tablete ce vor fi livrate în şcolile din Bucureşti şi regiunile Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu) și Sud (Argeș, Călărași, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița și Prahova), în timp ce Vodafone a câştigat licitaţia pentru 108.327 tablete necesare regiunilor Vest (Arad, Caraș – Severin, Hunedoara, Timiș), Sud – Vest (Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinți, Gorj), Sud – Est (Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea) și Nord – Est 2 (Iași, Suceava, Vaslui).

Marele câştigător al acestor licitaţii legate de şcoala online este cu siguranţă Vonino. Compania a livrat / va livra în perioada următoare zeci de mii de tablete Vonino iMart Pro, unul dintre puţinele modele ce respectă cerinţele minime la capitolul “Specificaţii tehnice” din caietele de sarcini ale diverselor licitaţii făcute de guvern şi administraţiile locale.

Sursa: profit.ro
Categorii: Orange, Tablete
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Cum se prezintă clasamentul operatorilor telecom din România la jumătatea anului 2026 după numărul de clienţi?

Piaţa telecom din România trece printr-o oarece aşezare în prezent, deoarece începând cu 1 iulie 2026 am rămas cu doar trei operatori (după cum probabil ştiţi deja, 30 iunie 2026 a fost ultima zi de prezenţă oficială Telekom în ţara noastră).

Piața de tablete în T2 2026 – cădere de 10% față de aceeași perioadă din 2025, Apple în poziția de lider absolut și Lenovo cu o creștere spectaculoasă de 27.1%

Piața de tablete a înregistrat o scădere a livrărilor de 10%, iar de vină este avansată criza de RAM și stocare ce a suprasolicitat lanțurile de producție.

Şi totuşi, Orange România este cel mai mare operator telecom din România la jumătatea anului 2026, depăşind Digi Mobil la nivel de unităţi generatoare de venituri

Într-un articol de acum câteva ore v-am spus că Digi Mobil a ajuns la peste 8,4 milioane de unităţi generatoare de venituri la jumătatea anului 2026 şi tot în acel articol am explicat ce înseamnă acest concept.