Xiaomi Mi A3 a primit update la Android 11, însă la doar câteva ore distanţă actualizarea a fost retrasă deoarece a stricat mai multe telefoane

/
/
2 ian. 21
/

În vara anului trecut Xiaomi a anunţat că renunţă la programul Android One, că nu va mai lansa niciun smartphone cu Android stock, iar seria de telefoane Mi A va fi trasă pe linie moartă.

Se pare că Xiaomi a renunţat aproape de tot şi la device-urile deja prezente în piaţă, astfel nu îmi explic de ce există atât de multe probleme legate de update-urile acestora. Anul trecut actualizările la Android 10 pentru Xiaomi Mi A2 Lite şi Mi A3 au fost retrase de mai multe ori pe fondul unor bug-uri majore, iar anul acesta începe la fel.

În ultimele zile din 2020 utilizatorii de Xiaomi Mi A3 au confirmat că au primit notificare de update la Android 11, însă mai mulţi dintre ei s-au plâns că după actualizare telefoanele s-au stricat. Acestea nu au mai putut fi deschise sub nicio formă, au devenit aşa numite bricked phones.

Plângerile au tot curs pe Twitter, Reddit, ba chiar a fost creată o petiţie pe change.org pentru a se găsi o soluţie pentru cei cărora li s-au stricat device-urile după actualizare.

Între timp Xiaomi a anunţat că ştie de probleme şi că update-ul a fost retras. Cât despre cei cu smartphone-urile brick-uite, producătorul chinez a declarat că va căuta soluţii.

Sursa: gadgets.ndtv.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Xiaomi 18 Pro şi 18 Pro Max ar urma să aibă în Europa nişte preţuri de speriat (am estimat cât ar putea costa şi în România)

Cele mai noi informaţii neoficiale ajunse online conturează tabloul de lansare al noilor flagship-uri Xiaomi pentru piața europeană. Publicarea etichetelor energetice obligatorii în Uniunea Europeană confirmă faptul că lansarea Xiaomi 18 Pro și Xiaomi 18 Pro Max este iminentă, însă cifrele vehiculate privind prețurile de comercializare vor ridica multe semne de întrebare în rândul pasionaților…

Ce smartphone-uri Samsung au primit până acum actualizarea la interfaţa One UI 9.0 bazată pe Android 17?

Începând cu luna septembrie, Samsung a început să livreze treptat cea mai nouă actualizare, cea la interfaţa One UI 9.0 bazată pe Android 17. Pentru că producătorul sud-coreean are o politică foarte flexibilă la nivel de update-uri, foarte multe device-uri vor primi această variantă software în perioada următoare, în funcţie de roadmap-ul stabilit de companie.

Xiaomi a lansat o baterie externă de 10.000 mAh cu încărcare rapidă la 55W, cablu USB-C retractabil şi ecran inteligent

Producătorul chinez Xiaomi extinde din nou portofoliul de accesorii inteligente şi lansează noua bateria externă Xiaomi NPB1055R, un acumulator compact de 10.000 mAh care rezolvă una dintre cele mai enervante probleme ale accesoriilor portabile și anume gestionarea cablurilor.