Cele mai ieftine smartphone-uri cu baterie mare de la Digi Mobil, Orange, Telekom și Vodafone la început de 2021

/
/
4 ian. 21
/

În oferta fiecărui operator de telecomunicații autohton se află o suită întreagă de smartphone-uri ieftine. Am selectat pe cele ce au baterii de minim 5000 mAh.

1. Digi Mobil;

Motorola E7 Plus este cel mai ieftin smartphone cu baterie de 5000 mAh de la Digi Mobil. Costă 599 lei în echiparea cu 4 GB RAM și 64 GB stocare. La portare de abonament este achiziționat fără avans și cu 12 x 49 lei. Printre punctele PRO m-aș referi la Android 10 fără modificări majore la nivel de interfață grafică, Qualcomm Snapdragon 460 dezvoltat pe 11nm, camera principală cu senzor wide de 48 Megapixeli, bateria de 5000 mAh. În contextul unui display IPS cu rezoluție HD+ mă aștept ca 1.5 – 2 zile să fie atinse relativ lejer de către E7 Plus într-un scenariu de utilizare mediu.

2. Orange;

Aici îl găsim pe Xiaomi Redmi 9A într-o echipare modestă (2 GB RAM și 32 GB stocare). Prețul standard este de 469.39 lei sau 237.16 lei cu abonamentul Fund 12 sau 9.88 lei în 24 rate la prelungire de contract.

Nu sunt prea multe comentarii de făcut, mi se pare un telefon bun pentru apeluri, mesaje și WhatsApp + Facebook. Printre punctele PRO m-aș referi la ecranul IPS de 6.53 inch cu luminozitate de 400 nits, procesorul MediaTek octa-core dezvoltat pe 12nm. Apropo, nu are NFC și nici cititor de amprentă.

3. Telekom;

Xiaomi Redmi 9 ar fi cel mai ieftin, la 699 lei. Totuși, este listat cu mențiunea Stoc epuizat. Următorul este Samsung GALAXY A21s la 899 lei în echiparea cu 3 GB RAM și 32 GB stocare. Mi se pare că puteau aduce și alte modele cu baterie mare, până în plaja de preț unde l-au poziționat pe GALAXY A21s, mai ales că discutăm de un operator de telecomunicații axat în special pe segmentul de buget. Concurentul lor direct este Digi Mobil.

4. Vodafone;

Redmi 9 este deschizător de drum pentru smartphone-urile cu baterie mare și la Vodafone. Costă 132 euro / aprox. 643 lei (3 GB RAM și 32 GB stocare). Sunt o sumă de elemente ce-l recomandă: ecran cu rezoluție FHD+ și luminozitate de 400 nits, procesor MediaTek Helio G80 dezvoltat pe 12nm, baterie de 5020 mAh cu încărcare la 18W, Wi-Fi ac, bluetooth 5.0, NFC, port infraroșu, wireless FM radio, cititor de amprentă în partea spate etc.

Categorii: Smartphone
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Smartphone-urile pliabile se devalorizează extrem de repede, se pierd în medie aproape 1000 de dolari după doar 12 luni de la achiziţie

Smartphone-urile pliabile câştigă teren an de an, însă cu viteza melcului, acest segment de piaţa nefiind un campion atunci când vorbim de volume mari. În contextul actual al exploziei în materie de costuri de producţie, eu zic că sunt şanse mari ca în trimestrele următoare să asistăm la o încetinere sau chiar la o stagnare…

Un mare producător de smartphone-uri şochează şi pregăteşte primul pliabil premium tip fold cu preţ de sub 1000 de euro în Europa (iată cum ţine în control costurile uriaşe de fabricaţie)

Piaţa smartphone-urilor pliabile începe să crească atât ca volum, cât şi ca importanţă, astfel că din ce în ce mai mulţi producători îşi vor face mai activ simţită prezenţa pe această nişă. Din păcate preţurile sunt unele destul de generoase, iar costurile mari de producţie nu ajută deloc în această direcţie.

Noile Samsung Galaxy Z Fold 8, Z Fold 8 Ultra şi Z Flip 8 ajung în oferta Digi Mobil (iată cât costă şi care este sistemul de rate disponibil)

Samsung a lansat oficial săptămâna aceasta trei noi smartphone-uri, toate din categoria pliabile. Le-am prezentat pe larg în trei articole separate astfel: