Samsung GALAXY S21 Ultra – hands-on și primele impresii

/
/
15 ian. 21
/

Alături de GALAXY S21 și S21 Plus l-am văzut pentru câteva minute și pe GALAXY S21 Ultra, vârful de gamă al Samsung la început de an.

Este și cel mai performant smartphone Samsung lansat până în momentul de față. În România ajunge cu procesorul Exynos 2100 dezvoltat pe 5nm EUV FinFET, 12 GB RAM și 128 / 256 GB stocare de tip UFS 3.1 sau în echiparea de top cu 16 GB RAM și 512 GB stocare (6999 lei la eMAG).

Păstrează ecranul curbat față de GALAXY S21 și S21 Plus ce fac pasul spre un display drept, la fel și sticlă în partea spate față de glasstic la celelalte 2 modele. Are sticlă Corning Gorilla Glass Victus (din generația a 7-a) pe față și spate, iar dacă-mi amintesc corect din ce au spus cei de la Samsung – Gorilla Glass 3 pe sticla celor 5 senzori din partea spate. Spațiul în care se află senzori se profilează puternic, dar nu la fel de intruziv precum la GALAXY Note20 Ultra (plus că se rezolvă cu o husă de protecție).

Mi-a plăcut modelul pe negru pentru că este mat și nu adună amprentele în ritm alert. În ce privește dispunerea elementelor de conectivitate: în partea superioară se află 2 microfoane, în lateral dreapta dați de butonul de pornire și reglarea volumului, la bază se află unul dintre cele două difuzoare, portul USB Type-C și slotul pentru nanoSIM (presupun că în România ajunge cu suport pentru 2 sim-uri). Lipsește slotul pentru microSD. În lateral stânga nu au poziționat nimic, sunt vizibile inserțiile pentru antene. Are folie aplicată din fabrică peste ecran, iar camera frontală se află într-un decupaj de tip bulină. Trebuie să amintesc și de suportul pentru stylus pe care display-ul de pe S21 Ultra îl oferă.

Sunt curios cum se descurcă camera de pe GALAXY S21 Ultra pentru că are un ansamblu de senzori interesant, cu două camere de tip tele, dar mai întâi să descoperim ce senzori a adus Samsung pe vârful său de gamă:

  • 108 Megapixeli din generația a 2-a cu f/1.8, OIS, PDAF + autofocus prin tehnologia laser, wide de 26mm;
  • 10 Megapixeli cu f/4.9, zoom optic 10x, OIS, PDAF, periscop de 240mm;
  • 10 Megapixeli cu f/2.4, zoom optic 3x, OIS, dual pixel PDAF, tele de 70mm;
  • 12 Megapixeli cu f/2.2, dual pixel PDAF, Super Steady pentru materiale video, ultrawide de 13mm.

Ar mai fi de studiat dacă au îmbunătățit cititorul de amprentă ultrasonic, mi se pare că aici au rămas cu puțin în urmă față de cele de tip optic.

Una peste alta, GALAXY S21 Ultra mi se pare recomandat pentru cei ce caută un smartphone Android din categoria premium și nu au limită în ce privește bugetul de achiziție. Ai partea de un ansamblu hardware puternic, cameră foto și video ce promite mult (mai ales cu noua interfața ce oferă opțiuni în plus pentru cei interesați de înregistrarea de materiale video).

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Digi Mobil nu mai are niciun iPhone în oferta sa de smartphone-uri la început de 2026 (nu pare a exista mare compatibilitate între DIGI şi produsele Apple)

Conform celui mai recent raport Counterpoint Research, 7 din cele mai bine 10 vândute smartphone-uri în 2025 au fost iPhone-uri, iar la nivel global Apple a fost anul trecut cel mai mare producător de telefoane inteligente după volume, mărul muşcat livrând aproape 250 de milioane de unităţi în întreaga lume.

Samsung Galaxy S26 Ultra – toate specificaţiile hardware, dată de lansare şi chiar o primă imagine oficială cu cel mai puternic smartphone Samsung din 2026

Nu ştiu dacă vă vine să credeţi, însă am intrat deja în a două lună din 2026, perioadă ce se anunţă destul de activă la nivel de lansări de smartphone-uri.

Oferta zilei: Xiaomi Redmi Note 14 cu 6 GB RAM şi 128 GB stocare costă doar 599 lei

Xiaomi a lansat luna aceasta în România noua serie de smartphone-uri Xiaomi Redmi Note 15. Aceasta este formată din 5 modele, Xiaomi Redmi Note 15, Redmi Note 15 5G, Redmi Note 15 Pro, Redmi Note 15 Pro 5G şi Redmi Note 15 Pro+ 5G, unele pe care le-am prezentat deja într-un articol dedicat.