Update: Huawei MateBook D15 2021 sau ce notebook primești la 2699 lei* în etapa de precomandă (bonus: rucsac și mouse wireless Huawei)

/
/
28 mai 21
/

Huawei MateBook D15 este un notebook cu preț de sub 3000 lei pe care compania chineză mizează în această perioadă.

În comunicat se specifică că Huawei MateBook D15 este 2799 lei din 28 mai pe HuaweiStore.ro , iar un rucsac și un mouse wireless Huawei sunt oferite drept cadou. M-am uitat pe link și configurația cu Intel Core i3, 8 GB RAM și 256 GB stocare este de fapt la 3199 lei în etapa de precomandă. 

Mai bine îl găsiți la eMAG, Huawei MateBook D15 în ediție 2021, cu Intel Core i5-10210U, 16 GB RAM și SSD de 512 GB, tot la 3199 lei. Mă aștept să fie făcută o actualizare de preț în store-ul oficial Huawei, în cursul zilei de astăzi.

Momentan, nu ai niciun motiv să cumperi configurația cu Intel Core i3, 8 GB RAM și SSD de 256 GB la 3199 lei. Interesant este că plătești un depozit de 100 lei între 28.05 – 3.06, iar între 4.06 și 11.06 și restul sumei, iar după aceea se așteaptă livrarea. Nu-mi amintesc să fi văzut ceva similar în altă parte, îmi amintește de achiziția de automobile electrice unde lași un depozit simbolic înainte de achiziția propriu-zisă.

Update1: eMAG îl afișează la 2799 lei în etapa de precomandă cu rucsac și mouse Huawei. 

Update2: Configurația cu Intel Core i3, 8 GB RAM și SSD de 256 GB este 2699 lei pe HuaweiStore.ro. Este un preț cu 100 lei mai bun față de cel afișat de către eMAG pentru aceeași configurație. 

Ce specificații sunt oferite în această sumă?

  • construcție din aluminiu;
  • display IPS de 15.6 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, luminozitate de 250 nits;
  • procesor Intel Core i3-10110U de tip dual-core la 2.1 GHz ce urcă la 4.1 GHz cu Turbo Boost, dezvoltat într-un proces de litografiere pe 14nm, placă grafică integrată Intel UHD 620, 8 GB memorie RAM de tip DDR4, SSD de 256 GB pe PCI Express;
  • Windows 10 Home;
  • conectivitate asigurată de Wi-Fi ac, bluetooth 4.2, 1 x HDMI, 1 x USB Type-C, 1 x USB 3.0, 2 x USB 2.0, jack combo de 3.5 mm, difuzoare stereo cu putere de 4W RMS, microfoane duale, cameră web integrată, cititor de amprentă, tastatură chiclet;
  • baterie de 42Wh ce ar oferi autonomie de până la 8.5 ore și se încarcă la 65W, 1.62 kg și dimensiuni de 357.8 x 2289 x 16.9 mm.

Printre elementele pe care Huawei le evidențiază în comunicat pentru MateBook D15 2021: ecran mat cu unghi de vizualizare la 178 grade, ventilator Huawei Shark Fin Fan (pale în formă de S ce optimizează fluxul de aer pentru o răcire mai bună), încărcător de 65W pe care-l poți folosi și la smartphone (cablu USB Type-C la ambele capete în pachet), Huawei Share ce permite o conexiune facilă și transfer de fișiere între un smartphone Huawei și notebook.

Declarație oficială:

“În ceea ce privește categoria PC, și nu numai, ne concentrăm pe oferirea celor mai inovatoare experiențe consumatorilor Huawei cu fiecare produs nou lansat. Cu HUAWEI MateBook D15 de 15,6 inci, avem în vedere nevoile tinerilor consumatori. Chiar dacă este elegant, puternic și inteligent, este mult mai mult decât un simplu suport pentru productivitate – este dispozitivul perfect pentru toate scenariile, care excelează atât la locul de muncă, cât și la activități de divertisment. Huawei va continua să-și consolideze segmentul de laptop-uri pentru a democratiza în continuare experiența digitală inteligentă, în beneficiul cât mai multor consumatori”, a spus Wang Wei, Country Manager, Huawei Consumer Business Group România.

Mi se pare a fi recomandat pentru un elev sau student, de fapt și Huawei spune că vizează publicul tânăr. Cel puțin din imaginile desprinse din kitul de presă arată într-un mare fel. Este relativ ușor, profil subțire, construcție ce amintește de dispozitive din liga premium.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Ce pachete atractive de Crăciun a pregătit Huawei în ediție 2025 – 10 idei de cadouri inspirate (smartwatch-uri, căști wireless, tablete etc)

Mai sunt doar câteva zile până la Crăciun, iar Huawei prin magazinul propriu iese în față cu mai multe oferte atractive.

10 laptopuri cu grafică NVIDIA GeForce RTX 50 ce merită a fi cumpărate pe sfârșit de 2025

Folosesc un laptop de gaming cu grafică NVIDIA de peste 10 ani. Au evoluat constant, iar generația NVIDIA GeForce RTX 50 este mai puternică ca niciodată, iar pe lângă sporul de performanță pe care-l sesizezi în orice activitatea derulată m-aș referi și la optimizările făcute pe partea de aplicații, de la editare foto și video…

Laptop gaming Acer Nitro 16 AI (AN16-61) – prezentare (AMD Ryzen AI 9 365, GeForce RTX 5070, 32 GB DDR5, 2 x 1 TB SSD)

Acer Nitro 16 AI (AN16-61) este un laptop de gaming pe care l-am descoperit preț de câteva zile, fără a avea totuși timpul necesar la dispoziție spre a pune cap la cap un review complet. Chiar și așa, o prezentare pot face pentru un notebook surprinzător, l-aș numi. Spun asta fiindcă, de obicei, gama Predator…