Dupa prezentarea modelului Google Pixel 6, în cele ce urmează vom detalia prin comparaţie şi varianta de top, cea care beneficiază de tot ce are Google mai bun în momentul acesta – Google Pixel 6 Pro.
Smartphone-ul are acelaşi design diferit, însă construcţia este una mai sofisticată, rama din aluminiu având un plus de fineţe (am înţeles că ar fi polişată). În fine, cert este că există mai multă calitate.
Google Pixel 6 Pro este ceva mai mare, acesta având un display LTPO AMOLED de 6.7 inci cu rată de refresh de 120Hz. În acest caz ecranul are margini curbate, Google promovându-l drept „3D glass”.
Un alt plus comparativ cu varianta standard este dat de ansamblul foto. Acesta are un al treilea senzor, unul telephoto de 48 Megapixeli cu zoom optic 4x şi zoom digital de până la 20x. Şi în zona frontală avem o schimbare, senzorul standard de 8 Megapixeli fiind înlocuit de unul ultra-wide de 11.1 Megapixeli cu focalizare fixă. Google a adus numeroase funcţii foto, de la Panorama, Night Sight, Super Res Zoom sau Motion Mode, până la Cinematic Pan, Dual Exposure sau Motion Autofocus. Toate acestea sunt bazate pe capacitatea de postprocesare a procesorul Google Tensor şi vin cu toate avantajele oferite de un AI excelent.
Google Pixel 6 Pro are şi o baterie mai mare, una de 5000 mAh. Din păcate nu avem viteze de transfer mai mari pe fir, doar 30W, în schimb avem un mic plus pe wireless, 23W. În ambele cazuri încărcătoarele nu sunt incluse în pachetul de retail.
Nu ştiu ce ar mai fi de spus, toate funcţiile noi aduse de Google sunt prezente pe ambele device-uri, inclusiv Live Translate-ul, cel care poate traduce în timp real texte şi mesaje din 55 de limbi de circulaţie internaţională.
Specificaţii hardware complete pentru Google Pixel 6 Pro:
- display curbat LTPO AMOLED de 6.7 inch cu rezoluție 2400×1080 pixeli, rată de refresh de 120Hz, contrast 1.000.000:1, HDR, funcţie Always-On, sticlă de protecţie Corning Gorilla Glass Victus, certificare IP68 ce atestă rezistenţa la apă şi praf;
- procesor Google Tensor de tip octa-core cu 2 x 2.80 GHz Cortex-X1 + 2 x 2.25 GHz Cortex-A76 + 4 x 1.80 GHz Cortex-A55, ARM Mali-G78 MP20 GPU, 12 GB RAM LPDDR5 și 128 / 256 / 512 GB stocare de tip UFS 3.1;
- Android 12;
- dual-sim 5G SA + NSA, 4G LTE, Wi-Fi 6E, UWB, bluetooth 5.2 LE, NFC, USB Type-C 3.1, difuzoare stereo, cititor de amprentă pe spate, 3 microfoane, GPS, GLONASS, GALILEO și QZSS;
- 50 Megapixeli cu senzor Samsung GN1, f/1.85, PDAF și OIS, laser autofocus, înregistrează 4K cu 60 fps + 12 Megapixeli ultra-wide cu senzor Sony IMX386, f/2.2 + 48 Megapixeli telephoto cu senzor Sony IMX586, f/3.5, 4x zoom optic, 20x zoom digital, PDAF, OIS, cameră frontală de 11.1 Megapixeli cu senzor Sony IMX663, f/2.2, unghi la 94 grade, înregistrare 4K la 30 fps;
- baterie de 5000 mAh cu alimentare pe fir la 30W (de la 0 la 50% în 30 de minute) şi wireless la 23W, 210 gr. greutate şi dimensiuni: 163.9 × 75.9 × 8.9 mm.
Smartphone-ul va fi disponibil în variantele Cloudy White, Sorta Sunny şi Stormy Black la următoarele preţuri:
- 12 GB RAM + 128 GB spaţiu de stocare – 899 dolari;
- 12 GB RAM + 256 GB spaţiu de stocare – 999 dolari;
- 12 GB RAM + 512 GB spaţiu de stocare – 1099 dolari.
În Europa (Franţa, Germania şi Marea Britanie) preţul de plecare va fi de 899 euro. Precomenzile sunt deschise deja, primele livrări urmând a fi făcute din 28 octombrie.