Grovy – o nouă platformă online de livrare produse alimentare şi nealimentare la domiciliu

/
/
27 oct. 21
/

Se aglomerează piaţa de livrări produse alimentare şi nealimentare la domiciliu, asta după ce în urmă cu 2-3 ani aceasta aproape că nu exista.

Dacă în urmă cu doar câteva zile anunţam Freshful by eMAG, în curând va fi lansată platforma online grovy.store/ro, cât şi aplicaţiile dedicate pentru Google Play şi App Store. Grovy este un start-up german înfiinţat în urmă cu mai puţin de 1 an (decembrie 2020), iar promisiunea acestui serviciu este o livrare rapidă în doar 10 minute de la trimiterea comenzii.

Grovy va fi disponibil iniţial doar în Bucureşti, iar produsele vor fi livrate în pungi de hârtie şi doar cu biciclete sau scutere electrice.

“Sustenabilitatea este foarte importantă pentru noi, motiv pentru care livrăm doar cu e-bike sau e-scooter. Revoluționăm comportamentul de cumpărare al clientului și îi permitem acestuia să-și satisfacă nevoile directe în câteva minute. Fie că este vorba de lapte, gel de duș sau sos de roșii pentru paste.”, a declarat Thomas-Christian Adam, co-fondator Grovy.

Grovy va pune la dispoziţie livratorilor întreg echipamentul, de la îmbrăcăminte adecvată anotimpului, până la smartphone şi bicicletă / scuter electric.

Prin Grovy veţi putea comanda în general produse alimentare, dar şi diverse accesorii pentru telefoane şi gadget-uri, produse de birou, lenjerie etc.

Sursa: facebook.com/grovy.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Cum se prezintă clasamentul operatorilor telecom din România la jumătatea anului 2026 după numărul de clienţi?

Piaţa telecom din România trece printr-o oarece aşezare în prezent, deoarece începând cu 1 iulie 2026 am rămas cu doar trei operatori (după cum probabil ştiţi deja, 30 iunie 2026 a fost ultima zi de prezenţă oficială Telekom în ţara noastră).

TOP 10: Gadgets de care ai nevoie la început de an școlar / universitar

Vara este cu siguranță anotimpul favorit al tuturor elevilor și studenților întrucât este… vacanță. Însă cum toate au un sfârșit, apropierea toamnei înseamnă că trebuie să începi deja pregătirile pentru un nou an școlar, respectiv universitar, după caz. Campaniile promoționale de tipul „Back To School” sunt deja active sau urmează a fi lansate în scurt…

REDMAGIC 11S Pro – review (Cel mai puternic smartphone testat până acum! Dar cu ce preț?)

Ultimul smartphone testat și prezentat pe larg aici pe site a fost tot unul de gaming, de la aceeași companie mamă, să spunem, dar atunci a fost vorba despre un model din zona mid-range. Acum revin către voi cu cel mai puternic smartphone care mi-a ajuns până acum pe mâini, unul care, pe lângă un…