Google Pixel 6a – primele randări detaliate

/
/
21 nov. 21
/

Seria de smartphone-uri Google Pixel 6 va avea în curând un nou membru, modelul Google Pixel 6a. După cum ne spune şi numele, noul smartphone va fi cel mai modest dintre toate, însă în acelaşi timp şi cel mai accesibil.

Prin intermediul celor de la 91mobiles.com putem prezenta primele randări detaliate cu Google Pixel 6a, unele care ne confirmă ideea de design lansată în premieră pe Google Pixel 6 şi Google Pixel 6 Pro. Se va merge pe aceeaşi reţetă cu acea bandă neagră în zona ansamblului foto, cât şi cu cameră frontală tip bulină poziţionată central.

Pentru Google Pixel 6a se vehiculează un ecran OLED de 6.2 inci cu rezoluţie FullHD+ şi scanner de amprente integrat, iar la nivelul camerei foto vom avea un senzor principal Samsung GN1 de 50 Megapxeli şi unul secundar de tip ultra-wide de 12 Megapixeli (se pare că vorbim de acelaşi pachet de la Google Pixel 6).

La nivel de dimensiuni vom avea 152.2 x 71.8 x 8.7 mm cu 10.4 mm în zona ansamblului foto, iar construcţia va fi realizată dintr-un amestec metal + sticlă. Google Pixel 6a nu va dispune de jack audio de 3.5 mm.

Mai multe detalii nu avem pentru moment, însă Google Pixel 6a se anunţă un mid-range interesant, asta dacă va fi disponibil comercial în mai mult de 10 ţări.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Google se pregăteşte să introducă un nou beneficiu important în abonamentul YouTube Premium

Potrivit unui nou raport al presei americane, Google se pregăteşte să introducă un nou beneficiu important în abonamentul YouTube Premium.

Google Fitbit Edge – brăţară inteligentă cu display AMOLED de 1.34 inci, GPS şi baterie ce se poate înlocui

Google a lansat oficial cel mai nou purtabil din portofoliul său, brăţara inteligentă Google Fitbit Edge. Poziționat ca succesor direct pentru seria Fitbit Charge, noul dispozitiv aduce schimbări majore atât la nivel de design, cât și pe partea de tehnologie și sustenabilitate.

Lenovo Googlebook 15 și ASUS Googlebook 14 sau cum arată ofensiva Google pe laptopuri în 2026 (ecrane OLED cu touch, construcție premium, integrare și mai bună cu Android, dar și Gemini Intelligence)

ChromeOS a intrat într-un con de umbră, de o bună perioadă de timp, iar Google pare că nu a renunțat la piața de laptopuri. Compania americană ne aduce Googlebook, iar Lenovo și ASUS au prezentat primele dispozitive pe acest format.