SpaceX pierde 40 din cei 49 sateliți Starlink lansați pe 3 februarie 2022

/
/
9 feb. 22
/

Ambițiosul proiect Starlink, ce este pus în aplicare de compania SpaceX în spatele căreia se află controversatul Elon Musk, întâmpină noi probleme. Dacă în ultimele zile din 2021, China a susținut că Stația lor Spațială a evitat două coliziuni cu sateliți Starlink, azi aflăm că nu mai puțin de 40 de astfel de sateliți au fost scoși din rețea de o furtună geomagnetică puternică.

Pe scurt, pe 3 februarie 2022, SpaceX a lansat către orbita Pământului, o serie de 49 de sateliți Starlink. Înainte de a ajunge la altitudinea normală de operare, sateliții au fost lăsați ceva mai jos, undeva la 210 kilometri distanță față de Pământ, pentru ultimele teste înainte de a ajunge la altitudinea normală, unde ar fi trebuit să se alinieze cu celilalți sateliți ai rețelei. Așa s-a întâmplat cu fiecare nouă lansare.

Din nefericire, o furtună geomagnetică puternică a cauzat o atracție gravitațională prea puternică pentru 40 din cei 49 de sateliți Starlink. Aceștia nu au mai putut să execute manevre de ridicare către altitudinea de orbitare stabilită inițial și astfel vor fi ”sacrificați” de către SpaceX. Practic, cei 40 de sateliți vor pierde ușor altitudine și vor arde în atmosfera Pământului.

SpaceX a dat asigurări că în acest fel cei 40 de sateliți Starlink nu vor aduce riscuri de coliziune cu alte obiecte de pe orbita Pământului și nici nu vor ajunge în spațiu, unde ar deveni ceea ce numim ”space junk” – gunoi spațial.

La momentul de față rețeaua se sateliți Starlink numără mai bine de 2.000 unități și deservește circa 145.000 de clienți din 25 de țări. Scopul principal al rețelei Starlink este să asigure conexiuni la internet pentru locațiile unde astfel de servicii sunt indisponibile de la furnizorii clasici.

Sursa : DigitalTrends.com
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

5 gadgets de la Kaufland (21.10 – 27.10.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

Flanco dă start evenimentului de shopping Black Friday 2026 (avem promise reduceri de până la 54%)

Am primit recent un comunicat de presă legat de evenimentul Black Friday 2026 organizat de Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România.

CEO-ul Ryanair ne avertizează că în 2027 vom avea o scumpire a biletelor de avion fără precedent

CEO-ul Ryanair, Michael O'Leary, a lansat un avertisment ferm la Bruxelles privind evoluția tarifelor aeriene din Europa. În cadrul conferinței A4E (Airlines for Europe), șeful celei mai mari companii low-cost din Europa a estimat că biletele de avion s-ar putea scumpi cu până la 20% în următoarele 12 luni, pe fondul unor presiuni financiare fără…