Sateliţii lui Elon Musk au început să creeze probleme. Staţia Spaţială a Chinei susţine că a evitat deja două posibile coliziuni cu sateliţi Starlink

/
/
28 dec. 21
/

Elon Musk are în derulare numeroase proiecte ambiţioase, însă cu siguranţă unul dintre cele mai provocatoare este Starlink. Prin Starlink se doreşte dezvoltarea unei reţele de comunicare prin satelit care să ofere internet de mare viteză tuturor oamenilor de pe această planetă. În acest moment puţin peste 57% din totalul de 7.9 miliarde de oameni au acces la internet. Pentru a reuşi acest lucru, SpaceX (compania din spatele proiectului) trebuie să lanseze un total de aproximativ 42.000 de sateliţi la o distanţă de 550 km faţă de Pământ.

Deoarece aceşti sateliţi vor orbita la o altitudine mult mai joasă decât sateliţii geostaţionari (aceştia se folosesc în prezent pentru comunicaţii), se vor putea oferi conexiuni cu latenţe mai mici şi viteze de transfer mai mari

Până în prezent SpaceX a lansat peste 1900 de sateliţi, iar ritmul lansărilor va creşte de la an la an. Chiar dacă SpaceX mai are mult de lucru, sateliţii existenţi deja pe orbită au început să creeze probleme.

Într-un document transmis de China către agenţia spaţială a ONU, aceasta s-a plâns că pe 1 iulie şi 21 octombrie 2021 la nivelul staţiei sale spaţiale au fost implementate manevre preventive pentru evitarea unor coliziuni cu sateliţi Starlink.

Se pare că în prezent există pe orbită peste 30.000 de sateliţi şi gunoaie spaţiale, iar numărul acestora va creşte periculos de mult în anii următori. Oamenii de ştiinţă au îndemnat guvernele din întreaga lume să facă schimb de informaţii pentru a se reduce riscul unor posibile coliziuni spaţiale cu efect catastrofal.

Sursa: reuters.com
Categorii: Diverse
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung Galaxy A37 5G – review (Cum se prezintă la jumătate de an de la lansare unul dintre cele mai de succes telefoane din oferta operatorilor telecom)

Trebuie să recunosc că review-ul pentru Samsung Galaxy A37 5G vine ceva cam târziu, telefonul fiind lansat încă din primăvara acestui an, însă aș putea spune că rămâne și acum extrem de interesant. Spun asta fiindcă prețurile au început să fie din ce în ce mai bune față de momentul introducerii pe piață, iar până…

5 gadgets de la Kaufland (21.10 – 27.10.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

Flanco dă start evenimentului de shopping Black Friday 2026 (avem promise reduceri de până la 54%)

Am primit recent un comunicat de presă legat de evenimentul Black Friday 2026 organizat de Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România.